Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Conducerea Societății de Transport București (STB) a decis să nu pună în execuție ultima decizie a instanței, care a stabilit că societatea este obligată să cumpere 40 de tramvaie de la producătorul VFU Electroputere Pașcani, invocând lipsa sursei de finanțare, conform surselor Economedia. Acest contract este înconjurat de numeroase controverse: contractul a fost câștigat de o firmă controlată de un om de afaceri condamnat la închisoare pentru evaziune fiscală, tramvaiele vor fi produse de o firmă rusească, iar prețul lor este de până la trei ori mai mare decât cel cu care firma vinde tramvaiele în Rusia. Fostul primar Gabriela Firea, în mandatul căreia a fost lansată licitația, nu a putut fi contactată pentru comentarii.
În perioada 2018-2019, STB și Primăria Capitalei, condusă de social-democrata Gabriela Firea, au început modernizarea rețelei de transport pe șine din București, în contextul în care Capitala are un parc auto învechit și depășit. În plus, rețeaua, mai ales cea de tramvaie, e una dintre cele mai mari din centrul și estul Europei, și nu e deservită de suficiente tramvaie.
Așadar, pe de o parte, Primăria Capitalei a lansat la finalul lui 2018 o licitație parțial finanțată din fonduri europene pentru achiziția a 100 de tramvaie cu o lungime de 36 metri. Contractul a fost câștigat de Astra Vagoane Călători SA din Arad, firma familiei lui Valer Blidar, și a fost semnat abia în mai 2021, după ce inițial turcii de la Durmazlar au fost desemnați câștigători și după mai multe tergiversări ulterioare.
Citește integral pe economedia.ro
Asta-i PSDul! La fel ca AUR, tradatori de tara și neam!
Asta de conduce STBul nu-i omul USRului, ala pupat non stop de #presaindependenta?
Asa si ce daca o fi userist seful stb?? Foarte bine ca nu arunca cu banii pe contractele dubioase ale sarmei de voluntari!!! Nici acum nu se mai opreste pesedeul din furat!!
Lasa, ba, auritule, ca nu e omul usr, e pus de pnl la STB, nu mai incerca tu sa minti oamenii pe aici
Nu au bani sa cumpere de la Pascani. Dar cumpara de trei ori mai scump din Rusia. Ce?
Noroc ca nu mai au cum le plati.
doar firma e din pascani, tramvaiele sunt din rusia. comparatia e intre astra arad si vfu pascani(rusia).
@ Someone – N-ai inteles, firma din Pascani cumpara din rusia si revinde la stb cu suprapret (probabil jumatate din surplus e parandaratul)
Ce titlu natang! Abia dupa ce citesti continutul iti dai seama ca e altceva.
Da, exact, eu am înțeles că au hotărât să cumpere din Rusia în defavoarea celor din Pașcani. Adăugați, bre, un „astfel” sau schimbați în „ar fi cumpărat”.
Vând moloz ieftin cantitate cât cuprinde adică nah, de trei ori mai mult…
Am zis eu ca domnul director trebuie sa plece.
Votați PSD și PNL votați cu puțin, cele mai corupte partide din UE
Pariez ca Gabitza are o icoana noua in sufrageria sa.
Din (h)aur
cancera de firea a distrus orasul !!!
Da, dar ce concerte si targuri frumoase a organizat… Pe bani secretizati pana in ziua de azi, dar aia e, banii primariei nu-s ai locuitarilor. Si parca tura viitoare o vedem inapoi primareasa.
@ sile – Fereasca si pazeste! Ce ai bre, omule, vrei sa avem cosmaruri?
Poate toate sanctiunile de acum impotriva Rusiei le vor folosi ca sa scape de contract…
Ha ha ha ha ha ha ha PSD nu ? .
Fiirea nu ?.
Pai nu scriu eu bine , PSD-IM, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im, PSD-im și PSD-IM, vă fu..em și vă furăm de vă nenorocim.
CORUPEM ȘI HOȚIM, pentru că doar asta știm.
Eterni suntem, nimic nu pățim, Justiția o jumulim,pe Popor îl prostim .
Cum a câștigat controversatul afacerist Gruia Stoica o licitație la Primăria Capitalei. Era Simu că pe mandatul lui Sarma-n Cur. Cu siguranță nu a fost vorba de ” Șpagă ” ci de in caiet de sarcini foarte bun.
Dacă am ști ce conține contractul putem discuta. Restul doar păreri.