EXCLUSIV | Analistă americană pentru G4Media: De ce SUA nu pot câștiga în Iran

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne in Discover

America nu poate castiga războiul impotriva Iranului deoarece nici Statele Unite, nici Israelul nu au identificat obiective politice clare și realizabile, iar fără să știe ce vor să obțină, este imposibil de spus dacă au câștigat, a declarat Dr. Jacqueline L. Hazelton, redactor executiv la International Security, Programul International Security de la Belfer Center în cadrul Harvard Kennedy School.

Într-o declaratie pentru G4Media, experta a comentat prima luna de război in Orientul Mijlociu, spunand că trimiterea forțelor terestre americane în Iran, idee vehiculată in diferite cercuri de peste ocean, inclusiv de presedintele Donald Trump si aliatii săi, este „o idee teribilă.”

O luna de conflict

În urmă cu o lună, Statele Unite și Israel au lansat o campanie masivă, preventivă, de atacuri aeriene și cu rachete împotriva Iranului, rezultând în asasinarea liderului suprem Ali Khamenei, a mai multor comandanți de rang înalt ai Corpului Gardienilor Revoluției Islamice și oficiali cheie din serviciile de informații, într-o acțiune pe care Washingtonul și Ierusalimul au descris-o drept o lovitură decisivă menită să paralizeze structura de comandă a Teheranului și de dezmembrare sistematică a infrastructurii nucleare și militare a Republicii Islamice.

Conflictul, supranumit „Operațiunea Epic Fury” de către Pentagon, a început cu puțin timp înainte de miezul nopții, pe 28 februarie 2026, iar in ultimele 30 de zile, campania a evoluat de la o lovitură chirurgicală la un război regional de mare intensitate, care a bulversat piețele energetice globale și a redesenat harta geopolitică a Orientului Mijlociu.

Administrația americană a afirmat initial că atacurile aeriene reprezintă un răspuns la refuzul regimului islamist de la Teheran de a renunța la programul nuclear după săptămâni de negocieri și au venit în contextul în care SUA și-au intensificat prezența militară în Orientul Mijlociu, cu președintele Trump avertizând în repetate rânduri Teheranul că vor exista consecințe dacă nu se va ajunge la un acord.

Ulterior, mesajul Casei Albe a fost modificat, cu președintele Trump și alți oficiali vorbind constant de schimbarea regimului de la Teheran.
Războiul a început cu o „strategie de decapitare” la o scară fără precedent. Potrivit Departamentului de Război al SUA, aproape 900 de lovituri de precizie impotriva unor tinte din Iran au fost efectuate doar în primele 12 ore.

Cea mai semnificativă lovitură a vizat Teheranul, unde aeronavele israeliene și americane au atacat complexul de conducere. Pe 1 martie, guvernul iranian a confirmat oficial că Ali Khamenei a fost ucis în urma atacurilor. Asasinatul a declanșat o succesiune haotică, ducând în cele din urmă la numirea fiului său, Mojtaba Khamenei, ca nou lider suprem pe 8 martie, deși acesta prezidează acum o națiune ale cărei sisteme de comandă și control sunt în ruine.

Secretarul de Război al SUA, Pete Hegseth, și șeful Statului Major Reunit, generalul Dan Caine, au susținut că obiectivele misiunii sunt limitate la patru piloni principali:

• Neutralizarea nucleară: Distrugerea buncărelor de la Natanz și Fordow.
• Distrugerea rachetelor: Eradicarea arsenalului de rachete balistice al Iranului și a fabricilor care le produc.
• Anihilarea navală: Neutralizarea marinei iraniene pentru a preveni închiderea Strâmtorii Ormuz.
• Ruperea legăturilor cu aliații proxy ai regimului de la Teheran: Întreruperea sprijinului pentru grupări precum Hezbollah și diversele miliții din Irak și Siria.

Atacurile care au eliminat conducerea de la Teheran au scos la iveală fracturi adânci în societatea iraniană. În timp ce televiziunea de stat din Iran a difuzat imagini cu mii de oameni care îl plângeau pe Khamenei în Mashhad și Teheran, înregistrările verificate de pe rețelele sociale au arătat civili din orașe precum Isfahan și Shiraz sărbătorind slăbirea regimului. În Dehloran, protestatarii au fost filmați dărâmând o statuie a fostului lider suprem, ceea ce a dus la raportări despre forțele de securitate care au deschis focul asupra mulțimii.

Strategia decapitării folosită de SUA, adică eliminarea deliberată a conducerii de vârf a unui adversar pentru a provoca un colaps politic sau operațional rapid, bazată pe lovituri de precizie, raiduri ale forțelor speciale, dominație informațională și viteză, fără a recurge la o invazie terestră de amploare, nu a ajutat însă la limitarea războiului. Dimpotriva, răspunsul Iranului a fost rapid, dar costisitor. În primele săptămâni ale lunii martie, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a lansat peste 400 de rachete balistice către Israel. Deși scutul defensiv multistratificat al Israelului – compus din Iron Dome, Praștia lui David și sistemele Arrow – a interceptat marea majoritate, impacturile în Tel Aviv și centrul Israelului s-au soldat cu zeci de victime.

Foarte rapid, conflictul s-a extins și în teritoriile vecine. Fortele iraniene si grupurile aliate cu Iranul au lansat atacuri aproape zilnice cu drone și rachete asupra instalațiilor americane și britanice din Bahrain, Qatar, Arabia Saudita sau Irak. În zilele scurse de la primele atacuri, iranienii au continuat să lanseze rachete și drone spre țările din regiune, atacând nu doar baze și interese americane, ci și obiective militare și civile locale.

Iranul a început, de asemenea, o blocadă eficientă a Strâmtorii Ormuz, provocând o creștere de 35% a prețului global al petrolului.

In acelasi timp, Israelul s-a angajat în lupte grele cu Hezbollah în sudul Libanului, ducând la strămutarea a peste o șesime din populația Libanului.

Răspunsul iranian a avut consecințe enorme pentru regiunea Golfului: civili uciși, aeroporturi închise, transport maritim și exporturi de petrol amenințate și o imagine de stabilitate regională grav afectată. Comentatorii au afirmat ca loviturile Iranului nu pot fi respinse drept acte de represalii dispersate, izbucniri haotice ale unui regim aflat pe moarte. Atacurile reprezintă mai degrabă o strategie de „escaladare orizontală,” o încercare de a transforma miza unui conflict prin lărgirea ariei sale și prelungirea duratei, tactică care permite unui combatant mai slab să schimbe calculul unui adversar mai puternic.

Foreign Affairs a vorbot despre strategia „escaladării orizontale,” care apare atunci când un stat lărgește domeniul geografic și politic al unui conflict, în loc să-l intensifice vertical într-un singur teatru de operațiuni. Strategia este atractivă pentru tabăra mai slabă dintr-un conflict, deoarece, în loc să încerce să învingă frontal un adversar mai puternic, ea multiplică zonele de risc implicând state suplimentare, sectoare economice și opinii publice interne.

Marti, secretarul Apărării, Pete Hegseth, și generalul Dan Caine, președintele Statului Major Întrunit, au declarat că „zilele următoare vor fi decisive” în războiul cu Iranul.

„Iranul știe acest lucru și nu poate face aproape nimic din punct de vedere militar pentru a împiedica asta,” a afirmat Hegseth, adaugand ca „puterea de foc americană este în continuă creștere,” în timp ce cea a Iranului „scade.”

„După doar o lună – doar o lună – noi suntem cei care impunem condițiile,” a spus Hegseth.

Tot marti, președintele Trump a declarat că nu este pregătit „încă” să renunțe la tentativa de a forța Iranul să redeschidă Strâmtoarea Ormuz. Trump și-a reiterat frustrarea față de faptul că alte țări nu au trimis active militare pentru a se alătura războiului americano-israelian împotriva Iranului, afirmând că „țările trebuie să intervină și să se ocupe de situație.”

Într-o postare pe rețelele sociale marți dimineață, Trump a cerut altor țări, precum Regatul Unit, să „își ia singure petrolul” prin preluarea controlului asupra Strâmtorii Ormuz.

„Am o sugestie pentru voi: Numărul 1, cumpărați de la SUA, avem din abundență; și Numărul 2, adunați-vă fărâma de curaj întârziat, mergeți in Strâmtoare și pur și simplu LUAȚI-O. Va trebui să începeți să învățați cum să luptați pentru voi înșivă, SUA nu va mai fi acolo să vă ajute, așa cum nici voi nu ați fost alături de noi. Iranul a fost, în esență, decimat. Partea grea a fost făcută. Duceți-vă să vă luați singuri petrolul!” a scris Trump.

Referitor la Strâmtoarea Ormuz, Hegseth a spus că președintele a fost „clar față de Iran: ‘deschideți-o pentru afaceri sau avem opțiuni’, iar noi cu siguranță avem.”

Pe fondul criticilor unor democrați cu privire la existența unor discuții cu Iranul, Hegseth a afirmat că negocierile cu regimul de la Teheran sunt „foarte reale.” El a descris discuțiile ca fiind „active și, cred eu, tot mai solide.”

„Am prefera mult mai mult să obținem un acord. Dacă Iranul ar fi dispus să renunțe la materialele și ambițiile pe care le are, să deschidă strâmtoarea – acesta este scopul,” a spus Hegseth. „Nu vrem să facem mai mult din punct de vedere militar decât este necesar. Dar nu am vorbit cu ușurință când am spus că, între timp, vom negocia cu bombe.”

Secretarul Apărării a subliniat că „efortul principal este obținerea unui acord.”

Generalul Caine a adăugat că „forța noastră întrunită continuă să se concentreze pe obiectivele militare, pe măsură ce degradăm și distrugem sistematic capacitatea Iranului de a-și proiecta puterea și de a amenința stabilitatea dincolo de granițele sale.” El a reiterat că SUA rămân concentrate pe distrugerea rachetelor balistice și a sistemelor de aeronave fără pilot (drone) ale Iranului, împreună cu lanțurile de aprovizionare ale acestor programe.

Briefing-ul a avut loc la câteva ore după ce o dronă iraniană a lovit un tanc petrolier kuwaitian în largul Dubaiului, un atac asupra obiectivelor energetice în contextul în care prețul mediu al benzinei în SUA a depășit 4 dolari pe galon, pentru prima dată din august 2022.

Prețurile au explodat de când SUA și Israel au atacat pentru prima dată Iranul pe 28 februarie, crescând cu peste un dolar pe galon în ultima lună, conform datelor de la AAA.

Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat marți într-un comunicat că „prețurile la benzină vor scădea brusc la minimele multianuale de care șoferii americani s-au bucurat înainte de aceste perturbări pe termen scurt,” odată ce războiul cu Iranul se va încheia. Leavitt a adăugat că Trump este „hotărât să dezlănțuie complet dominanța energetică americană.”

In sfarsit, tot marti, China şi Pakistanul au cerut încetarea imediată a războiului din Orientul Mijlociu, cu un plan în cinci puncte ce include o încetare a focului şi o consolidare a cooperării lor privind situaţia din Iran. Cele două ţări au susţinut o iniţiativă comună pentru „a reinstaura pacea şi stabilitatea în Golf şi în regiunea Orientului Mijlociu.”

De ce SUA nu pot castiga

In acest context, G4Media a stat de vorba cu Dr. Jacqueline L. Hazelton, redactor executiv la International Security, Programul International Security de la Belfer Center în cadrul Harvard Kennedy School, autoarea volumului Bullets Not Ballots: Success in Counterinsurgency Warfare, publicat la Cornell University Press, pe care am rugat-o sa ne spuna daca, dupa o luna de razboi in Orientul Mijlociu, există un câștigător clar sau asistăm la un conflict în care, în cele din urmă, toată lumea pierde?

„Este o întrebare crucială. Nu poate exista o victorie pentru Statele Unite sau Israel în războiul lor împotriva Iranului. Nici Statele Unite, nici Israelul nu au identificat obiective politice clare și realizabile. Fără să știe ce vor să obțină, este imposibil de spus dacă au câștigat.

Iranul, între timp, luptă pentru a supraviețui. Voința Iranului de a supraviețui într-un război existențial este mult mai puternică decât cea a Statelor Unite sau a Israelului. Determinarea Iranului va continua să existe chiar dacă adversarii săi îi distrug toate facilitățile militare. Iranul ar ataca în interiorul statelor pe care le consideră responsabile pentru război. Dacă Statele Unite și, posibil, alte state ar încerca să invadeze Iranul, s-ar confrunta cu o insurgență feroce pe care probabil nu ar reuși să o înăbușe.

Iranul va câștiga dacă supraviețuiește ca stat suveran, ceea ce, în acest moment al războiului, pare probabil.

Iranul este probabil să supraviețuiască, însă costurile acestui război sunt enorme și vor continua să crească. Economia globală este afectată, iar pagubele sunt susceptibile să se amplifice la nivel mondial. Statele din Golf își pierd reputația de loc sigur pentru investiții internaționale și turism. Ele își pierd, de asemenea, încrederea în înțelegerea făcută cu Statele Unite – aceea că permiterea bazelor și operațiunilor militare americane pe teritoriul lor le-ar aduce protecție americană împotriva atacurilor. În schimb, acest lucru le-a transformat în ținte iraniene.

Alte state din Orientul Mijlociu pierd, deoarece fluxurile de refugiați vor crește probabil pe măsură ce distrugerile provocate de Statele Unite și Israel în Iran și Liban se intensifică. Refugiații vor încerca probabil să ajungă și în Europa, ceea ce va agrava tensiunile dintre etnii și religii în statele europene, favorizând probabil un populism mai agresiv și violențe rasiste. Participarea Israelului la război este, de asemenea, probabil să crească antisemitismul la nivel mondial, ceea ce reprezintă o tragedie.

Statele Unite pierd deoarece se prezintă ca o putere mondială lipsită de eficiență, hotărâtă să distrugă relațiile cu toți partenerii săi, pe lângă distrugerea Iranului. Statele Unite pierd încrederea lumii în capacitatea lor de a conduce și de a sprijini celelalte state. Acest lucru încurajează alte state să se echilibreze în raport cu Statele Unite, fie prin consolidarea propriilor capacități defensive, fie prin alianțe cu alte state pentru a se opune acțiunilor americane în străinătate – sau prin ambele. Această tendință de echilibrare era deja vizibilă înaintea războiului împotriva Iranului și este probabil să se intensifice.
Cine suportă cele mai mari costuri pe termen lung? Civilii, întotdeauna. Indiferent cât de inteligente sunt bombele sau cât de bine pregătite sunt armatele, civilii vor muri în război, intenționat sau accidental.”

Am intrebat-o pe dr. Hazelton daca desfășurarea trupelor americane pe teren în Iran, o idee ce revine constant in discutiile de la Washington, ar putea transforma conflictul într-un impas imposibil de câștigat pentru Statele Unite. „Da. Trimiterea forțelor terestre americane în Iran este o idee teribilă,” a afirmat analista.

Dr. Hazelton a explicat ca „Iranul are o populație de aproximativ 93 de milioane de oameni. Are dimensiunea statului Alaska. Este puțin probabil ca iranienii să primească favorabil orice forță invadatoare, cu atât mai puțin armata Statelor Unite. Statele Unite nu au nimic de câștigat din trimiterea trupelor terestre. Președinții americani întâmpină dificultăți în a pune capăt războaielor.

Irakul, Afganistanul și Vietnamul sunt trei exemple. Președintele Biden a luat decizia de a se retrage din Afganistan și a fost puternic criticat pentru aceasta, însă a fost decizia corectă. Statele Unite nu aveau nimic ce puteau realiza în Afganistan.”

Surse: CBS News, centcom.mil, aaa.com, YouTube, Truth Social