Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Evaluarea Națională 2020 se desfășoară în contextul fără precedent al pandemiei COVID-19 și aduce reguli care nu au mai fost aplicate vreodată la examene. Una dintre regulile care au generat mari discuții a fost cea care prevede eliminarea din examen a elevilor care la triajul efectuat la intrarea în școală au o temperatură peste 37,3 grade C. Măsura a fost contestată de Avocatul Poporului, însă menținută de Ministerul Educației, la recomandarea Ministerului Sănătății.
“Pentru acei copii cu temperatura peste 37,3, recomand cadrelor medicale să repete succesiv de 3 ori acel procedeu de luare a temperaturii și să lase un termen de 2-5 minute pentru procesul acesta în care elevul este supus triajului epidemiologic”, a declarat Monica Anisie, într-o conferință de presă susținută în urmă cu o zi.
Cum se efectuează triajul epidemiologic la intrarea în școală, pentru Evaluarea națională 2020:
Deocamdată nimeni n-a depasit pragul temperaturii așa că barbarii PSD și asociatii presimt anticipat in urina cat timp durează boala și ce rău face copiilor pragul de 37,3.