Europa cumpără din ce în ce mai multă motorină din India. Combustibilul este produs din petrol rusesc

India inundă Europa cu produse rafinate din petrol rusesc. Potrivit datelor publicate de Reuters în martie, New Delhi a cumpărat de la Moscova 1,6 milioane de barili pe zi , în scădere de la 70.000 din martie 2022, relatează Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.

Rusia a devenit astfel primul furnizor al țării, în ciuda costurilor de transport mai mari decât cele din statele vecine, cu o cotă care este acum aproape dublă față de cea a Arabiei Saudite, aflată pe locul doi în clasament. Din cauza sancțiunilor (care complică asigurarea mărfurilor și operațiunile de credit bancar pentru achiziționarea acestora), petrolul rusesc este vândut sub cotațiile pieței.

Acest lucru permite rafinăriilor indiene să îl prelucreze și să revândă în Europa produsele obținute, acumulând profituri mari. Înainte de invazia Ucrainei, Europa importa 154.000 de barili de motorină și combustibil pe zi pentru avioanele din India. Astăzi, achizițiile depășesc 200.000 de barili. 30% din motorina rafinată în India ajunge în Europa, comparativ cu procentul de 22% de acum un an. Principalii cumpărători europeni sunt Franța, Turcia, Belgia și Țările de Jos.

Afacerea rusească cu hidrocarburi este atât de profitabilă, încât până și Arabia Saudită, care plutește pe o mare de petrol de înaltă calitate și ușor de extras, a început să importe din ce în ce mai mult petrol de la Moscova pentru a satisface nevoile interne și a vinde Europei cantități și mai mari din petrolul său. Turcia, Brazilia, China, Tunisia Maroc… sunt alte țări care şi-au mărit importurile de țiței din Moscova. În martie, cantitatea de motorină rusească importată de Singapore s-a dublat comprativ cu cea de anul trecut, depășind 342.000 de barili.

Mai devreme sau mai târziu, Europa fi nevoită să abordeze problema unui embargo asupra petrolului și gazelor rusești care se scurg peste tot și ajung să penalizeze mai presus de toate, dacă nu exclusiv, Bătrânul Continent. Este bine cunoscut faptul că Moscova a reușit să devieze o parte semnificativă a fluxurilor sale.

La fel de cunoscut este și faptul că produsele rusești continuă să ajungă în Europa (dar la prețuri mai mari) după triangularea cu alte țări. Statele Unite, primul producător de petrol din lume şi aproape autosuficient, face o afacere foarte bună prin vânzarea de gaz lichefiat (GNL) către țările europene, ceea ce compensează aprovizionarea mai scăzută din Rusia.

Japonia a ieșit din alianța anti-Putin, hotărând să continue să cumpere petrolul rusesc plătindu-l mai mult de cei 60 de euro prevăzuţi de embargoul occidental, aplicat ca represalii pentru invazia Ucrainei. Este mereu util să ne amintim că încasările Kremlinului provin în principal cu țiței. În 2019, ultimul an normal, Moscova a obținut 190 de miliarde de dolari din exporturile de petrol, față de cele 50 de miliarde încasate prin vânzarea de gaze. A fost suficient ca Rusia să încaseze 40 de dolari pe baril, pentru a-și finanța 100% din bugetul public.

Între timp, Italia se confruntă cu problema rafinăriei Priolo din zona Siracuza. Principala fabrică italiană, de unde provin 20% din combustibilii consumați în Italia aparține companiei ruse Lukoil, care încearcă acum s-o vândă grupului de capital privat Argus, a cărui ofertă de 1,5 miliarde de euro a depășit-o pe cea a Crossbridge Energy Partners din SUA.

Argus are domiciliul în Cipru, o fortăreaţă puternică şi tradițională a capitalului rusesc, fapt care a determinat guvernul să efectueze o examinare scrupuloasă a structurii corporative a posibililor cumpărători care s-au demonstrat a nu avea nicio legătură cu Moscova. Vânzarea ar fi trebuit să se încheie la sfârșitul lunii martie, însă guvernul italian a cerut mai mult timp şi pentru a răspunde preocupărilor, nu complet dezinteresate ale Statelor Unite.

Dosarul ar fi trebuit să fie examinat chiar astăzi de Consiliul de Miniștri, dar probabil că va mai dura până când va primi undă verde. Condițiile pentru aprobare includ monitorizarea atentă a originii uleiului folosit în uzină.

Sursa: Il Fatto Quotidiano/ Rador/ Traducerea Cătălina Păunel