Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Românii sunt pe locul al doilea în Europa, după croați, la dorința de a învăța o nouă limbă străină. Potrivit Eurobarometrului ”The European Education Area”, 87% dintre cei care au participat la interviurile telefonice, în cadrul sondajului reprezentativ la nivelul populației de 15-30 de ani din cele 28 de state membre, au declarat că ar vrea să învețe o nouă limbă străină. În Croația procentul este de 89%, iar după noi sunt Italia (87%), Grecia (86%), Belgia (84%), Lituania (84%). Ungaria este pe ultimul loc în acest clasament, cu 61% doritori de a învăța o nouă limbă străină.
Ma bucur ca nu e rusa! Putea fi mult mai rau!
Buna tuturor, recent m-am insris la cursurile de limba germana organizate de https://www.germankulturhaus.ro in Bucuresti, aceasta stire a venit asa ca o confirmare. Aici am intalnit tineri foarte motivati sa invete o limba straina si profesori seriosi si motivati.