Home » Articole » Euro 2024: UEFA anunţă măsuri noi de securitate după ce suporteri au intrat pe teren pentru a-şi face selfie cu Ronaldo

Euro 2024: UEFA anunţă măsuri noi de securitate după ce suporteri au intrat pe teren pentru a-şi face selfie cu Ronaldo

Euro 2024: UEFA anunţă măsuri noi de securitate după ce suporteri au intrat pe teren pentru a-şi face selfie cu Ronaldo
Photo by Fayez NURELDINE / AFP
Ascultă articolul

UEFA a anunţat, duminică seara, că va lua măsuri de securitate mai stricte pentru a preveni situaţii precum acelea în care s-a aflat Cristiano Ronaldo sâmbătă seara, la meciul Portugalia – Turcia, atunci când mai mulţi suporteri au pătruns pe teren pentru a-şi face selfie-uri cu starul lusitan, transmite News.ro.

UEFA va consolida măsurile de securitate în timpul turneului final Euro 2024 pentru a preveni intrarea pe terenul de joc a fanilor care doresc să îşi facă selfiuri cu vedetele prezente la turneu. „Orice pătrundere pe teren constituie o încălcare a regulamentului stadionului şi va duce la expulzarea de pe arenă, interzicerea de a participa la toate meciurile turneului şi urmărirea penală pentru încălcarea regulamentului”, a avertizat UEFA.

- articolul continuă mai jos -

Sâmbătă, în timpul meciului Portugalia – Turcia, scor 3-0, o serie de suporteri au intrat pe teren, în principal pentru a-şi face un selfie cu Cristiano Ronaldo. Jucătorul de la Al Nassr a pozat pentru o fotografie cu un tânăr fan, însă atacantul portughez şi-a pierdut zâmbetul când alţi trei fani, mai în vârstă, au încercat, pe rând, acelaşi tip de abordare. UEFA a declarat că „vor fi luate măsuri suplimentare de securitate pe stadioane pentru a îndeplini mai bine cerinţele turneului şi pentru a preveni astfel de incidente”.

Roberto Martinez, selecţionerul Portugaliei, s-a plâns presei internaţionale. „Este îngrijorător pentru că astăzi am fost norocoşi pentru că suporterii au avut intenţiit bune. Nu este bine să expunem jucătorii unor oameni care aleargă pe teren. În opinia mea, e nevoie de mai multă siguranţă, cred că asta ar trebui. Probabil că trebuie să transmitem fanilor mesajul că acest tip de manifestare nu este unul corect”, a declarat tehnicianul spaniol care antrenează selecţionata lusitană.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole