Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan i-a cerut miercuri omologului său rus Vladimir Putin să nu escaladeze tensiunile, după ce Moscova a lovit instalații vitale pentru transporturile de cereale din Ucraina, transmite agenția AFP.
Erdogan i-a spus lui Putin, în timpul unei convorbiri telefonice, că nu ar trebui să se facă niciun pas care ar putea duce la escaladarea tensiunilor, subliniind semnificația unui acord privind cerealele pe care l-a numit un „pod pentru pace”, potrivit biroului liderului turc.
Acordul, mediat de Turcia și de Națiunile Unite, a permis Ucrainei să exporte cereale prin porturile sale din Marea Neagră, dar a fost anulat luna trecută după ce Moscova s-a retras unilateral.
Discuția telefonică interviu vine într-un moment în care Ucraina acuză Moscova că vizează instalațiile sale portuare de la Marea Neagră. Procurorul general al Ucrainei a anunțat că atacuri nocturne cu drone au lovit infrastructura portuară ucraineană de pe Dunăre. Acestea au fost atacuri „inacceptabile”, potrivit președintelui României, Klaus Iohannis.
Erciocan e cel mai tare lider regional să-l poată liniști pe Puțin.
Pai dacă deschide strâmtoarea Bosfor și Dardanele pentru niste vase americane, britanice si franceze îl liniștește imediat pe Putin.