Home » Articole » Erdogan a început o vizită în Azerbaidjan pentru a participa la celebrarea victoriei în conflictul din Nagorno-Karabah

Erdogan a început o vizită în Azerbaidjan pentru a participa la celebrarea victoriei în conflictul din Nagorno-Karabah

Erdogan a început o vizită în Azerbaidjan pentru a participa la celebrarea victoriei în conflictul din Nagorno-Karabah
Sursa Foto: Facebook/ Recep Tayyp Erdogan
Ascultă articolul
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a ajuns miercuri la Baku pentru discuţii cu aliatul său azer şi pentru a lua parte la ceremoniile de celebrare a victoriei în faţa forţelor armene în conflictul din Nagorno-Karabah.
Vicepremierul azer Yagub Eyyubov a întâmpinat cuplul prezidenţial turc pe aeroportul din Baku, potrivit agenţiei naţionale de presă Azertac.
„Vizita este ocazia de a celebra împreună victoria glorioasă a Azerbaidjanului în faţa Armeniei după şase săptămâni de lupte sângeroase”, a transmis marţi preşedinţia turcă într-un comunicat.
În cadrul acestei vizite oficiale de două zile, Erdogan urmează să aibă o întrevedere cu omologul său azer Ilham Aliev şi să discute despre întărirea legăturilor între cele două ţări musulmane turcofone.
Turcia a susţinut cu fermitate Azerbaidjanul în războiul său din această toamnă împotriva forţelor armene în Nagorno-Karabah. Luptele s-au încheiat cu un acord de încetare a ostilităţilor negociat sub egida Moscovei, care a consfinţit înfrângerea armatei armene şi a oferit importante câştiguri teritoriale Azerbaidjanului.
Înainte de venirea liderului turc, armata azeră a scos la defilare pe străzile din capitala Baku dispozitive militare şi diferite tipuri de arme capturate de la armeni, ca repetiţie pentru o paradă mai mare prevăzută pentru joi şi la care va asista şi Erdogan.
Cooperarea politică, economică şi militară între cele două ţări implică în special un ajutor din partea Turciei pentru Azerbaidjan în instruirea şi echiparea armatei sale şi facilitarea exporturilor de hidrocarburi spre Europa ocolind Rusia.
- articolul continuă mai jos -
Sursa Foto: Facebook/ Recep Tayyp Erdogan

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole