Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele francez Emmanuel Macron s-a enervat în timpul unui eveniment cultural desfășurat la Nairobi, Kenya. El a urcat pe scenă, a luat microfonul gazdelor și a țipat la public. Liderul francez a fost deranjat de zgomotul făcut de unii spectatori, transmite MEDIAFAX.
Incidentul s-a produs în timpul unui eveniment cultural din Nairobi, potrivit Clash Report.
Președintele francez se afla în sală și s-a declarat deranjat de zgomotele făcute de unii spectatori. El s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat către scenă. După câteva momente de confuzie, Macron a luat microfonul folosit de cei de pe scenă și s-a adresat, pe un ton ridicat, celor din sală.
„Scuzați-mă, toată lumea! Hei! Hei! Hei! Îmi pare rău, băieți, dar este imposibil să vorbești despre cultură … în timp ce unii fac zgomot. Asta e o lipsă totală de respect. Așadar, sugerez, dacă vreți să aveți întâlniri bilaterale sau să vorbiți despre altceva, aveți alte săli sau puteți să mergeți afară. Dacă vreți să rămâneți aici, îi ascultăm pe oameni și jucăm după aceleași reguli, bine? Mulțumesc”, și-a încheiat Macron tirada.
Emmanuel Macron participă la summitul „Africa Forward” din Nairobi.
Foarte foarte FOARTE bine!