Home » Articole » Elon Musk anunță că face apel după ce pierde procesul de 150 de miliarde de dolari cu foștii parteneri alături de care a fondat OpenAI, Sam Altman și Greg Brockman / Îi acuză că ”au furat o organizație caritabilă”

Elon Musk anunță că face apel după ce pierde procesul de 150 de miliarde de dolari cu foștii parteneri alături de care a fondat OpenAI, Sam Altman și Greg Brockman / Îi acuză că ”au furat o organizație caritabilă”

Elon Musk anunță că face apel după ce pierde procesul de 150 de miliarde de dolari cu foștii parteneri alături de care a fondat OpenAI, Sam Altman și Greg Brockman / Îi acuză că ”au furat o organizație caritabilă”
Sursa foto: Frederic J. BROWN / AFP / Profimedia
Ascultă articolul

Elon Musk a reacționat vehement marți, după ce a pierdut luni procesul de 150 de miliarde de dolari împotriva foștilor săi parteneri alături de care a fondat compania OpenAI, Sam Altman și Greg Brockman, acuzându-i din nou că ar fi „furat o organizație caritabilă” și criticând dur decizia instanței, transmite Mediafax.

„În ceea ce privește cazul OpenAI, judecătorul și juriul nu au decis niciodată pe fondul cazului, ci doar pe baza unor chestiuni procedurale”, a scris Elon Musk marți pe platforma X.

- articolul continuă mai jos -

Miliardarul a reluat acuzațiile la adresa CEO-ului OpenAI, Sam Altman, și a lui Greg Brockman, susținând că aceștia s-ar fi îmbogățit în mod nejustificat prin modul în care a fost restructurată compania.

„Nu există nicio îndoială pentru oricine a urmărit cazul în detaliu că Altman și Brockman s-au îmbogățit furând o organizație caritabilă. Singura întrebare este CÂND s-a întâmplat acest lucru!”, a adăugat Musk.

Fondatorul Tesla și SpaceX a declarat că va contesta verdictul la Curtea de Apel, susținând că hotărârea instanței creează un precedent periculos pentru sectorul filantropic din Statele Unite ale Americii.

„Voi depune apel la Curtea de Apel, pentru că stabilirea unui precedent care permite jefuirea organizațiilor caritabile este extrem de dăunătoare pentru donațiile caritabile din America”, a afirmat el.

Musk a subliniat și că, în opinia sa, OpenAI a fost creată inițial pentru binele întregii umanități.

„OpenAI a fost fondată pentru a aduce beneficii întregii omeniri”, a spus acesta.

Procesul a pornit de la acuzațiile lui Musk privind modul în care OpenAI a fost transformată dintr-o organizație non-profit într-o structură cu componentă comercială, ceea ce, în opinia sa, ar fi încălcat principiile fondatoare.

OpenAI, fondată în 2015 de Musk, Altman și Greg Brockman, a devenit între timp una dintre cele mai influente companii din domeniul inteligenței artificiale. Compania se pregătește pentru o posibilă ofertă publică inițială evaluată la aproximativ 1 trilion de dolari.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole