G4Media.ro

Elevii din Bucureşti intră vineri în vacanţă / Se vor întoarce la…

Foto: Freepik.com

Elevii din Bucureşti intră vineri în vacanţă / Se vor întoarce la cursuri pe 26 februarie

Elevii din Bucureşti vor intra vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce la şcoală luni, 26 februarie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres.
Aceasta este vacanţa de o săptămână care se poate lua la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti în perioada 12 februarie – 3 martie.
Următoarele vacanţe sunt programate astfel:
* de sâmbătă, 27 aprilie, până marţi, 7 mai;
* de sâmbătă, 22 iunie, până duminică, 8 septembrie.
Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară până pe 26 aprilie 2024, în intervale de câte cinci zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.
Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 14 iunie 2024.
Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe 28 iunie 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează