Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele USR, Elena Lasconi, îi cere preşedintelui Klaus Iohannis să solicite, de urgenţă, în calitate de şef al politicii externe a României, retragerea de la postul de consul în Pakistan a comisarului Constantin Glugă, care conducea IPJ Constanţa când a avut loc tragedia de la 2 Mai, transmite Agerpres.
De asemenea, Lasconi solicită Ministerului Afacerilor Externe să spună public cum a luat această decizie pe care o cataloghează „aberantă”.
„România în mandatul lui Iohannis pare că devine, în fiecare zi, ţara lui ‘Aşa vreau eu!’ şi ‘Pentru greşeli, plătesc doar nevinovaţii’. Mi se pare absolut revoltător ce au descoperit jurnaliştii de la Europa Liberă: comisarul Glugă, cel care conducea IPJ Constanţa când a avut loc tragedia de la 2 Mai, a fost numit consul al României în Pakistan. Detaşat în MAE, fără concurs, făcut consul şi ţinut totul cât mai pe ascuns. Îi cer lui Klaus Iohannis, în calitatea lui de şef al politicii externe a României, să solicite, de urgenţă, retragerea de la post a comisarului Glugă şi solicit Ministerului Afacerilor Externe să spună public cum a luat această decizie aberantă”, a scris Lasconi, vineri, pe Facebook.
Ea afirmă că este „o palmă peste obrazul părinţilor care şi-au îngropat copiii”.
„Este o palmă peste obrazul unei ţări în care pare că dreptatea este doar pentru speciali!”, conchide Elena Lasconi.
Pe 28 august 2023, Constantin Glugă şi-a anunţat demisia din funcţia inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, în urma anchetei privind accidentul de la 2 Mai.
Palma dată peste fața părinților celor uciși este dată de cei ce pun ștampila pe PSD, PNL, UDMR, SOS sau AUR.
Cand votezi mafia KGB ai nedreptăți monstruoase in țară!
Soluția de bine este să concediezi mafia sau să fugi din țară!
Alea nu sunt palme, sunt scuipați în ochi.
Ei aleg pe cei care le dublează pensia chiar dacă și mai ales pentru ca n-au muncit sau n-au contribuit vreodată.
nu-l vor retrage pentru că și ei sunt la fel. Ai grijă să nu devii și tu la fel, Lasconi, că tentația e mare