Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Creșterea economică în zona euro și-a revenit foarte ușor în al doilea trimestru, după ce a stagnat în primele trei luni ale anului, dar rămâne îngreunată de dificultățile persistente ale Germaniei, potrivit unei prime estimări publicate luni de Eurostat, transmite agenția AFP.
Produsul intern brut (PIB) al celor 20 de țări care împart moneda unică a crescut cu 0,3% între aprilie și iunie, în ritm trimestrial. Acesta stagnase (+0%) în primul trimestru, potrivit unei cifre revizuite de Eurostat, care anunțase inițial o scădere de 0,1%, marcând o recesiune tehnică.
Rata anuală a inflației din zona euro a continuat să scadă în iulie, coborând la 5,3%, după 5,5% în iunie și 6,1% în mai, pe fondul unei noi scăderi a prețurilor la energie.
Cu toate acestea, creșterea prețurilor de consum rămâne deosebit de ridicată în cazul alimentelor (10,8%, față de 11,6% în iunie), potrivit datelor detaliate ale biroului european de statistică. Rata inflației rămâne cu mult peste ținta de 2% stabilită de Banca Centrală Europeană (BCE).