G4Media.ro

Echipa feminină de handbal a României a învins Kazahstanul la Castello, în…

sursa foto: Facebook/FRH

Echipa feminină de handbal a României a învins Kazahstanul la Castello, în al doilea său meci Grupa C a Campionatului Mondial din Spania

Naţionala feminină de handbal a României a învins clar echipa Kazahstanului, cu scorul de 38-17 (14-9), duminică, la Castello, în al doilea său meci Grupa C a Campionatului Mondial din Spania.

Tricolorele au făcut o primă repriză modestă, încheiată cu un avantaj de doar cinci goluri, 14-9, dar au jucat mult mai bine după pauză, reuşind un parţial elocvent pentru diferenţa de valoare, 24-8.

Succesul de duminică a parafat şi calificarea în grupele principale ale competiţiei.

Golurile echipei României au fost reuşite de Laura Moisă 6, Elena-Nicoleta Dincă 5, Bianca-Maria Bazaliu 5, Crina-Elena Pintea 5, Cristina Laslo 4, Alina Ilie 3, Maria-Mădălina Zamfirescu 2, Ana Maria Tănăsie 2, Lorena-Gabriela Ostase 2, Alexandra Dindiligan 2, Dana-Andreea Rotaru 1, Bianca Elena Harabagiu 1.

Yuliya Dumanska a apărat 7 şuturi şi a încheiat cu un procentaj de 44%, iar Daciana Hosu a parat 8 aruncări, având un procentaj de 50%.

Pentru Kazahstan au înscris Irina Alexandrova 8 goluri, Dana Abilda 7, Zlata Zviaghina 1, Kamila Serikbaeva 1.

Meciul a fost arbitrat de Heidy Elsaied şi Yasmina Elsaied, ambele din Egipt.

Duminică seara are loc şi celălalt meci din Grupa C, Norvegia – Iran. În ultima etapă a grupei, pe 7 decembrie, vor avea loc partidele Iran – Kazahstan (19:00) şi România – Norvegia (21:30).

Primele trei clasate se califică în grupele principale ale competiţiei.

România este singura echipă prezentă la toate cele 25 de ediţii ale Campionatului Mondial (incluzând-o şi pe aceasta). La precedenta ediţie, în 2019 (Japonia), tricolorele s-au clasat pe locul 12.

România are în palmares patru medalii la Campionatul Mondial: una de aur (1962), două de argint (1973 şi 2005) şi una de bronz (2015).

Sursa Foto: Facebook/Federatia Romana de Handbal

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...