G4Media.ro

Ecaterina Andronescu: Am aflat de la televizor că am fost demisă. Sensul…

Ecaterina Andronescu: Am aflat de la televizor că am fost demisă. Sensul afirmației mele era că trebuie să îi învățăm pe copii să se autoprotejeze

Ecaterina Andronescu a declarat vineri, la Digi 24, că a aflat despre demiterea sa de la Ministerul Educației de la televizor, precizând că sensul declarațiilor sale referitoare la faptul că ea a învățat să nu se urce în mașină cu un necunoscut era acela că școala trebuie să îi învețe pe copii să se autoprotejeze.

”Am aflat de la televizor (că a fost demisă – n. red.). Nu m-a căutat, din păcate (Viorica Dăncilă – n. red.). Eram într-o ședință în consiliul ministerului pentru a încerca să rezolvăm niște probleme curente. Intenția mea era de a le spune copiilor că, dacă părinții nu le spun, noi la școală le spunem ca să îi ferim de răufăcători”, a declarat Ecaterina Andronescu într-o intervenție telefonică la Digi 24, la câteva minute după ce Viorica Dăncilă a scris pe Facebook că a demis-o din funcție.

”Declarația mea nu avea nicio legătură cu situația, ci doar ca să-i protejăm pe copii. Intenția mea nu era să o acuz pe Alexandra sau pe părinții ei. Nu am gândit așa, nu sunt genul ăsta de om (…) Cred că școala trebuie să îi învețe pe copii să se autoprotejeze. Mă așteptam la o explicație (pentru demitere – n. red.). Eu le-am explicat celor care m-au interpelat pe Facebook”, a mai adăugat ea.

Ecaterina Andronescu a fost demisă vineri de premierul Dăncilă din funcția de ministru al Educației după ce a declarat joi seară la Antena 3, în legătură cu crimele de la Caracal, că ea a învățat să nu se urce în mașină cu oameni necunoscuți.

Șefa Guvernului a anunțat că îl propune ca interimar la Educație pe ministrul Culturii, Daniel Breaz.

Anunțul demiterii Ecaterinei Andronescu a fost făcut de Viorica Dăncilă pe Facebook:

Citește integral: Ecaterina Andronescu a fost demisă de la Ministerul Educației după ce a spus că ea a învățat să nu se urce cu un străin în mașină / Dăncilă: ”Orice astfel de derapaj din partea membrilor Guvernului va fi, de acum înainte, sancționat în același mod”

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

23 comentarii

  1. Părinții doamnei ministru au învățat-o să se ferească de grupuri infracționale organizate politic?

  2. Si care e problema? O sa vezi maine demiterea. Sau aveai o intelegere cu Dragnea sa ramai ministreasa, iar Veorica a incalcat-o? Pai du-te la Dracnea si ramai acolo la el in celula

  3. BESTIE IMPUTITA.

  4. Da mama dvs nu v-a invatat sa nu vorbiti aiurea?
    Ca pareti a avea ceva scoala.
    Gura bate curu’ – tovarasa cati!
    De-acu’, sa stii!
    Desi erau altele mai rele pentru care trebuia sa fii demisa de cateva ori.
    Mai precis trebuia sa nu fii numita ministru de cateva ori

  5. au pus inetrminar tot un sinistru. puteti pleca impacata.

  6. Psdos e in rahat pana in varf.

  7. Sensul afiramtiei …. aiureaaaa!!!! Uite ca fata nu s a autoprotejat si a ajuns pe mana criminalilor! Ea e de vina sau parintii . Idioaaaata pamantului!!!!!

  8. Cred ca Abramburica e turbata, nu atit ca a fost demisa ci mai mult ca a demis-o Dancila. Cineee ma?! Dancila? Pai … asta sa ma demita pe mine?!

  9. Mai țineți minte, în 2008, ANDRONESCU GARANTAT VANGHELIE?

  10. Cica: „nu sunt genul ăsta de om ”
    Hai sictir ! Astia sunteti: „genul ala de om…” mereu trebuie sa fie cumva vinovat ala care a patit-o, astfel ca nu trebuie sa-si mai bata capul partidul-stat sa protejeze cetateanul.
    Un fel de preoti rosii: mereu omul e pedepsit pentru vreun pacat. Daca se crede curat, asta e deja un pacat.

    • Păi cum să nu, ea e genul de om care, după ce a afirmat că Dragnea trebuie să-și dea demisia, cînd ăsta, fără să și-o dea, a făcut-o ministresă, a-nceput a-i face o lungă felație…

  11. Sa invatam sa ne protejam de PSD

  12. In coditiile date , eliminarea din Guvern a Dnei Ministru Ecaterina Andronescu ,ptr. afirmatia facuta in calitate de parinte si nu de ministru, ca un sfat util ptr. toti parinti , o consider o mare eroare . Cred ca este printre putinii membri ai Guvernului, educati si scoliti pe bune. , motiv ptr. care Domnia Sa a devenit incompatibila cu restul membrilor guvernului. Un repros ptr. Dna Ministru , nu ati blocat la timp ,vanzarea de diplome de catre unele unitati de invatamant superior, a caror beneficiari emit acum pretentii de „savanti” .

  13. Bai imbecilo, fmm de oligofrena. Vii cu asemenea declaratii si ai impresia ca repara ceva? Cum poti sa declari ca trebuie sa ii invatam pe copii sa se autoprotejeze cand ei nu au cu ce se deplasa si sunt total lipsiti de aparare?
    Cum mm ai ajuns ministru baa, vierme? O sa venim sa iti futem copii, sa vedem daca pe ei i-ai invatat sa se „autoprotejeze” imbecila fara grad de comparatie, care esti imbecila.

  14. La 71 ani doamna lupta in Parlament in ultima ei pozitie de ministru sa obtina pensie speciala pentru profesorii universitari gen Hadar. In loc sa stea cu nepotii inca de acum 6 ani, distruge in continuare invatamantul romanesc. Rusinea este mai mare decat ce a patit oaia din cauza caprei, ca a trantit-o tuta analfabeta nefunctionala a Romaniei.

  15. Sunt siderat. Pe G4media sa gasesc asemenea si atatea comentarii insultatoare. Nu sunt fan Andronescu și nici PSD, dar femeia chiar a spus un lucru corect. Sunt tată de fată și niciodată n-aș lăsa-o singură la ocazie, fie că ar merge la școală, fie să se întâlnească în oraș cu iubitul. Adevărul e că hoarde întregi de inculți au primit dreptul la cuvânt de când cu internetul ăsta.

    • Problema este ca fata mergea la scoala si NU exista o alta solutie de transport intrucat s-au scos, pentru economie, majoritatea autobuzelor. Pricepi asta?

    • G4media nu pune multe din postarile insultatoare catre mafia PSD. Nu stiu de ce, poate s-a infiltrat un antenist acolo sau le e mila de PSD. Insa daca ar lasa toate postarile ai vedea ca lumea e mult mai furioasa pe mafia PSD decit pare.

      Greseala lui Antonescu a fost ca a dat vina pe fata si partial a fost vina ei ca a fost rapita sau omorita. Fata nu a gresit cu nimic ca sa pateasca asa ceva, sa fie clar.

    • „Sunt tată de fată și niciodată n-aș lăsa-o singură la ocazie, fie că ar merge la școală, fie să se întâlnească în oraș cu iubitul.” Ti se pare normal ce ai scris aici, sincer?
      Tu intelegi macar despre ce vorbesti? Ajungi sa le cauti scuze groparilor invatamantului romanesc pentru niste declaratii absolut halucinante.
      Daca dumneata iti gasesti linistea prin a combate efectul, in loc sa ai invedere combaterea sursei, e trist. Crezi ca unui copil(vb aici de cei pana in 18 ani) ii convine sa se lase dusa de tata la o intalnire cu iubitul? Daca tu crezi asta, este foarte trist si ar trebui sa-ti pui niste semne de intrebare in legatura cu relatia intre parinte si copil.
      Hai sa dam o lege daca e, ca interlopii sa poata salta copii cand doresc, fara repercursiuni, iar tu sa-ti duci copilul peste tot pentru a-l proteja de asta.
      Success prietene, o sa ai nevoie de asta in distopia aia in care traiesti.

  16. ,,Imunoglobina” a demis un profesor universitar! He he!

  17. Androneasca e prea slaba ca ministru , e a n-a oara cand a demonstrat sa, in ciuda pretentiilor sale de om cu studii peste studii, nu are simt practic sau e prea insorsetata in metehnele pesediste ,pt a putea gandi modernist in domeniul asta atat de sensibil al educatiei . A avut multe sanse sa dovedeasca ceva, sa faca ceva si tot de atatea ori a dat-o in bara .Declaratia ei nefericita cu „autoprotectia ” rezida tot intr-o mentalitate paguboasa retrograda , de om care habar n-are pe ce lume traieste, total opus fata de ce te-ai astepta de la un ministru dintr-o tara UE .
    Sunt multi oameni care se aliniaza unei asemenea gandiri , nerealizand ca traim intr-o societate in care ar trebui sa putem sa ne afirmam plenar ca oameni , nu sa ne ferim si de umbra noastra , nu sa ne ploconim la toti smecherii , nu sa promovam incultura, impostura si hotii ! Alexandra nu a gresit cu nimic , inocenta ei nu a putut concepe ce avea sa i se intample intr-o tara blestemata ! Ea de NEVOIE a ales calea asta si soarta i-a fost potrivnica ! Ei bine, paote ati vazut „Singur acasa II” in care baietelul ala de 6-7 ani a strabatut singur America sa-si gaseasca parintii , nu s-a mirat nimeni si nimeni nu s-a legat de el , asa e normal intr-o tara normala , asta inseamna civilizatie .