Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a propus luni Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă închiderea restaurantelor, precum şi interzicerea evenimentelor private în restaurante şi cafenele, cu peste 50 de persoane. O altă recomandare este purtarea măştii în jurul şcolilor, pe o distanţă de 100 de metri şi interzicerea procesiunilor religioase în spaţii deschise precum şi staţionarea în apropierea lăcaşelor de cult, potrivit documentului. CMBSU va avea marţi întrunire, de la ora 11.00, pentru a lua decizie.
UPDATE Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă are marţi şedinţă pentru a discuta şi decide asupra recomandărilor DSP Bucureşti, au spus surse pentru News.ro.
știrea inițială
Toate aceste măsuri sunt propuse de către DSP Bucureşti prefectului Gheorghe Cojanu, în contextul în care luni rata de incidenţă cumulată, calculată la 14 zile, în Bucureşti este de 1,86 şi pentru a limita răspândirea coronavirusului.
Astfel, DSP Bucureşti recomandă:
Numărul total al cazurilor de COVID-19 a ajuns la 137.491 luni, după ce Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că 1.591 de persoane au fost diagnosticate în ultimele 24 de ore, când au fost făcute 6.537 de teste. 48 de persoane au decedat, numărul total fiind 5.048. La ATI sunt internaţi 592 de pacienţi.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay.com
Sigur ca din restaurante s-au imoblnavit cei mai multi in ultima perioada. Redeschiderea scolilor si alegerile locale sigur n-au avut nici un efect. Mai ales redeschiderea scolilor in mediul rural, care stim cu totii ca majoritatea dintre ele au veceu in curte si sunt in sine niste focare de infectii. Dar nah, restaurantele, bisericile, in curand si mallurile sunt de vina pentru numarul mare de infectii.
Au intrat si Americanii in „dubii”
Ei care cu tot hi techu lor , se credeau stapani de sclavi.
Sa tina minte asta !
Vineri
🙂 🙂 🙂
Fiti linistiti , nu crapa nimeni.
🙂 🙂 🙂
Statul roman este sub orice critica…decat sa-i scoata pe militieni in strada sa verifice respectarea regulilor sanitare ei prefera sa inchida restaurantele…
Nu inceteaza sa ma uimeasca cat sunt de prosti astia ce ne conduc.La alegeri se respectau regulile sanitare doar in sectie, dupa ce votau oameni se adunau in grupuri si stateau la o tigara/poveste bot in bot fara masca…
Bine baaaa!!!
Ce sa ceri de la oameni cand nici macar militienii nu poarta masca.
Pana unde duce prostia romaneasca?
pai si concluzia? cat naiba tine sedinta aia?