G4Media.ro

Dr. Emilian Popovici: Şi la vaccinarea anti-polio este o scădere a acoperirii…

Foto: Bundesregierung Gaemania

Dr. Emilian Popovici: Şi la vaccinarea anti-polio este o scădere a acoperirii vaccinale. În 2021 au fost cazurile din Ucraina, care au determinat acea campanie extraordinară de vaccinare, acum lucrurile fiind cumva sub control

Vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, dr. Emilian Popovici, a afirmat că se înregistrează o scădere a acoperirii vaccinale şi la vaccinarea anti-polio şi a amintit că, în 2021, au fost cazuri de poliomelită ceea ce a determinat o campanie extraordinară de vaccinare, iar acum lucrurile sunt sub control, informează News.ro.

Dr. Emilian Popovici a fost întrebat luni, la Medika TV, dacă putem risca să avem de-a face cu boli foarte grave care au fost eradicate în trecut prin vaccinare tocmai pentru că a scăzut foarte mult gradul de vaccinare în România, pentru diferite afecţiuni.

“A scăzut acoperirea vaccinală pentru toate vaccinurile acestea, care niciunul nu este obligatoriu, să fie clar.  Sunt vaccinurile din Programul Naţional de Imunizări, dar vedeţi dacă luăm altă problemă de răsunet şi de nedorit, ca să spunem, poliomielita. Şi la vaccinarea anti-polio este o scădere a acoperirii vaccinale. În 2021 au fost cazurile din Ucraina, care au determinat acea campanie extraordinară de vaccinare, acum, lucrurile fiind cumva sub control. Dar să ne gândim încă la un lucru.  În Ucraina este o stare de război, ori se ştie foarte clar că războiul este varianta extremă de manifestare a factorului economico-social, care determină forma de manifestare a procesului epidemiologic”, a afirmat dr Emilian Popovici.

El a precizat că în zone de război pot apărea în orice moment epidemii.

“Ca să vorbesc mai clar,  poate determina în orice moment apariţia de epidemii. Deci, în timp ce eşti în război, nu ai control pe o serie de paliere de activitate umană. Şi asta poate să ducă la tot felul de manifestări, inclusiv ale bolilor infecţioase. Trebuie să avem în vedere şi acest aspect, pentru că este la frontiera ţării noastre”, a explicat vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie,

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează