
Două noi poduri peste Bega se vor construi cu bani europeni în Timişoara
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunţat, vineri, că două poduri noi peste Bega se vor construi în oraş, cu peste 130 de milioane de lei, din fonduri europene, transmite Agerpres.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Este vorba despre podul Solventul, care va lega strada Gării de bulevardul Dâmboviţa şi va completa Inelul IV de circulaţie, fiind primul pod nou construit peste Bega după 1989 şi podul „Iuliu Maniu” (fost al Muncii), din zona fostei fabrici de ţigări, care va fi complet demolat şi reconstruit de la zero.
„Continuăm dezvoltarea sănătoasă a Timişoarei. Atragem bani europeni pentru nevoile reale ale oraşului şi investim în proiecte care cresc calitatea vieţii. Toţi aceşti bani înseamnă şi susţinere pentru economia locală: firmele construiesc, livrează echipamente, susţin şi creează locuri de muncă. Asta înseamnă dezvoltare reală: infrastructură modernă şi o economie vie”, declară, citat într-un comunicat de presă, Dominic Fritz.
Primăria Timişoara aduce în faza de contractare fonduri de peste 130 de milioane de lei pentru două proiecte esenţiale de mobilitate urbană, propunerea edilului fiind înaintată, spre vot, Consiliului Local.
Podul Solventul va avea linie dublă de tramvai, piste de biciclete, trotuare largi şi acces pietonal cu lift. Obiectivul este reducerea traficului greu din cartierele centrale şi promovarea transportului verde, cu tramvaiul şi bicicleta. Valoarea totală a investiţiei este de 134 de milioane de lei, din care aproximativ 93 de milioane de lei sunt finanţare europeană, iar contribuţia municipalităţii acoperă cofinanţarea de 2% şi cheltuielile neeligibile şi se ridică la 42 de milioane de lei.
Podul „Iuliu Maniu” a fost construit în 1978, dar a devenit nesigur şi impracticabil. Noul pod va avea două benzi pe sens, trotuare şi piste pentru biciclete, pentru o circulaţie mai sigură şi mai fluentă. Licitaţia este în faza de evaluare a ofertelor, iar în această vară se estimează semnarea contractului de execuţie, astfel încât lucrările să poată începe. Proiectul are o valoare totală de peste 49 de milioane de lei, din care 38 de milioane reprezintă finanţare europeană, iar aproximativ 12 milioane de lei provin din bugetul local.
După aprobarea contractării în Consiliul Local, contractele de finanţare vor putea fi semnate cu ADR Vest.
Dacă înainte de 1900 Bega era traversată, în Timişoara, de peste 70 de poduri şi podeţe, acum mai există doar 11, două dintre acestea fiind nefuncţionale, cel mai recent construit datând de peste 50 de ani.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.