Home » Articole » Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”

Două noi filme vor fi lansate în cadrul francizei „The Lord of the Rings”
Ascultă articolul

Un nou film din seria ”The Lord of the Rings” („Stăpânul Inelelor”), una dintre cele mai importante francize cinematografice din toate timpurile, este programat să fie lansat în cinematografe în anul 2026, informează Reuters.

Acest proiect este unul dintre cele două filme noi anunţate joi în cadrul francizei ”The Lord of the Rings” de directorul general al Warner Bros Discovery, David Zaslav.

- articolul continuă mai jos -

Andy Serkis va interpreta din nou personajul Gollum şi va regiza primul dintre cele două filme, al cărui titlu provizoriu este ”The Lord of the Rings: The Hunt for Gollum”.

Peter Jackson, care a regizat trilogia ”The Lord of the Rings” în urmă cu două decenii, urmată de trei filme din seria ”The Hobbit”, va fi producătorul noilor filme.

Filmele sunt ecranizări după cărţile lui J.R.R. Tolkien, plasate pe un tărâm fictiv numit Tărâmul de Mijloc şi locuit de oameni, elfi, gnomi şi hobbiţi.

Filmele anterioare din această franciză au obţinut încasări combinate de aproape 6 miliarde de dolari în box-office-ul global. Filmul din 2003 ”The Return of the King” a câştigat 11 premii Oscar, printre care şi cel atribuit în categoria ”cel mai bun lungmetraj”.

Un film de animaţie din universul ”The Lord of the Rings”, anunţat anterior şi intitulat ”The War of the Rohirrim”, urmează să fie lansat în cinematografe în luna decembrie.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole