G4Media.ro

Două muzee din Sibiu vor fi luminate în premieră în culorile drapelului,…

sursa foto: AFF

Două muzee din Sibiu vor fi luminate în premieră în culorile drapelului, de 1 Decembrie

Pentru prima dată, două muzee din municipiul Sibiu, cel de Istorie Naturală şi cel cinegetic, din cadrul Muzeului Naţional Brukenthal, vor fi luminate în culorile drapelului României, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, informează un comunicat de presă remis AGERPRES.

„Am achiziţionat proiectoare led, de mică intensitate, care vor lumina arhitectural două dintre clădirile ce aparţin Muzeului Naţional Brukenthal. În acest sens, cu prilejul Zilei Naţionale a României din acest an vor fi luminate faţadele Muzeului de Istorie Naturală (str. Cetăţii) şi a Muzeului Cinegetic August von Spiess (sr. Şcoala de înot) în culorile drapelului României. Vom putea şi cu alte ocazii ca aceste clădiri din Sibiu să fie luminate şi în alte culori. Avem însă în proiect ca şi alte clădiri ce aparţin Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu să fie luminate pe timpul nopţii. Este un prilej de a le pune în valoare şi pe timpul serii şi al nopţii”, a declarat managerul interimar al Muzeului Naţional Brukenthal, Alexadru Chituţă, citat în comunicatul menţionat.

Cu prilejul Zilei Naţionale a României, toate spaţiile muzeale ale Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu sunt deschise spre vizitare (excepţie făcând Muzeul de Artă Contemporană aflat în şantier de reamenajare).

Noul program de vizitare intrat în vigoare miercuri este între orele 10,00 şi 18,00.

De asemenea, joi, 1 decembrie, Muzeul de Istorie Casa Altemberger este deschis în mod gratuit.

Totodată, cu ocazia Zilei Naţionale a României şi pentru a marca împlinirea a 100 de ani de la încoronare, Muzeul Naţional Brukenthal a deschis două expoziţii temporare: ‘De la Ţepeş la Brâncuşi, 5 secole de istorie şi cultură’, din colecţiile Emilian Radu la Palatul Brukenthal din Piaţa Mare şi expoziţia ‘Marea Unire în fotografii şi documente’, din colecţia Alexandru Bârsan. Ambele expoziţii au fost curatoriate de Alexandru Constantin Chituţă.

sursa: Agerpres.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...