Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Poliția Bacău a deschis un dosar penal pe numele cetățenilor români care au distrus joi poarta de la Cimitirul militar din Valea Uzului, potrivit unui comunicat Jandarmeriei. Reamintim că sute de români au forțat joi intrarea în cimitirul care fusese încuiat cu lanț și lacăt de Primăria Sânmartin.
Imaginile de la fața locului arată cum mai mulți români au intrat în cimitir prin spate, sărind gardul, și apoi au distrus poarta. Ei au evitat în acest mod cordonul de jandarmi care proteja intrarea. Odată distrusă poarta, sute de români au intrat în cimitir.
”După terminarea manifestației, o echipă de cercetare din cadrul Inspectoratului de Polițe Județean Bacău a efectuat lucrările specifice necesare identificării criminalistice. Având în vedere aspectele constatate la fata locului, respectiv distrugerea porții de acces în cimitir, s-a dispus constituirea unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 253 Cod Penal, precum și în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor comiterii faptelor și a identificării persoanelor implicate”, se arată în comunicatul citat.
Jandarmeria arată în comunicat că ”deși au fost înregistrate câteva momente tensionate, nu au fost situații care să impună intervenția în forță sau alte măsuri speciale”.
Foto: Captură video clip realizat de Hotnews.ro
Mi se pare corect. Acum mai trebuie sa se deschida un dosar penal si pentru cei care au profanat mormintele acoperite cu pungi de gunoi. Ar mai trebui clarificat o data si pentru totdeauna statutul acestui cimitir.
În scandalul interetnic ce va fi provocat și urmează, eu voi fi de partea maghiarilor, deoarece acolo nu este nici un român înmormântat.
Cei ce au provocat acest scandal ar trebui închiși imediat.
Nu e niciun roman pentru ca…Asa zici tu? Pe baza a ce? E adevarat ca felul in care s-a procedat cu introducerea osemintelor celorlalti nonmaghiari dupa ce ocupatia a incetat in cimitir nu e chiar de necombatut, dar exista si altii acolo inafara de mortii ocupantului maghiar si ungurii nu au ce face decat sa accepte ca nu mai e de peste 80 de ani cimitir exclusiv cu maghiari!
da, ma Sorine, nu sunt de-ai nostri acolo :))
https://www.digifm.ro/stiri/exclusiv-udmr-cere-stramutarea-eroilor-romani-inmormantati-la-valea-uzului-40066
https://www.digifm.ro/stiri/exclusiv-udmr-cere-stramutarea-eroilor-romani-inmormantati-la-valea-uzului-40066
NU SUNT ROMANI ACOLO?? 🙂
@Mircea: pai nu prea sunt romani acolo, si asta e un FAPT! Sunt, probabil, niste oseminte care au apartinut umor romani, la fel cum sunt si unele care au apartinut unor unguri.
Toată tărăşenia si ofensarea e doar in capul unora mai înfierbântați … 😈
Sau tu esti de-al lu’ Dragnea, si o sa vrei sa se duca cu urna mobilă prin cimitir, la urmatoarele alegeri?! 😆
2xMircea:
„Ministerul Apărării trebuie, prin Oficiul Național, să identifice foarte exact câți eroi români sunt acolo și Ministerul Apărării, conform obligațiilor legale, să creeze condițiile optime, creând, dacă este necesar, o nouă parcelă pentru acești eroi….”
Deci … DACA este necesar.
Omul porneste de la ipoteza neverificata, ca ar putea fi – ca sa nu se contrazica cu romanii fara dovezi, iar tu o dai drept dovada certa. Si uite asa se transforma o supozitie in stire sigura si se infierbanta si se sparg capete (seci).
Corect!Este un cimitir multietnic,deci nu se accepta pedepse pentru unii iar pentru altii nu! In primul rand,identificarea celor care au fost capii diversiunii si din partea maghiara si din cea romana! Din ordinul cui au organizat diversiunile!!
Sorin@ Ești într-o gravă eroare. Acolo sunt înmormântați
149 de EROI ROMÂNI:
1.SIMON LAZAR
2.CIORAC MITICA
3.BEJAN GHEORGHE
4.COSTIN MIHAI
5.CORBAN TOADER
6.FRANCU STEFAN
7.GABRIS STEFAN
8.JOSEF GHEORGHE
9. LAZAR GHEORGHE
10. ROTARU STEFAN
11. NISTOR CONSTANTIN
12. BOGDAN IOAN
13.CERNEA GHEORGHE
14. CRINU MIHAI
15. HOREICA MIHAI
16. MORAUNMSCHEL GHEORGHE
17. ROMAN MIHAI
18. ROTARU STAN
19. DAVIDESCU NICOLAE
20. POPOVICI DUMITRU
21. DAMASCHIN CONSTANTIN
22. OANCEA GHEORGHE
23. POTOROACA ION
24. SACU PETRU
25. GOSAV NECULAI
26. LASLAU GHEORGHE
27. CERNEA GHEORGHE
28. DOBRICA TOADER
29. DURLACA STEFAN
30. MOCANU ANTON
31. DIACONU ION
32. GABOR IANOS
33. BOTEZATU CONSTANTIN
34. UNGUREANU GHEORGHE
35. SPINACHE PETREA
36. CIRNU VASILE
37. TIMARU NECULAI
38. PADUREANU IOAN
39. CRISTEA TRAIAN
40. VASILAC CONSTANTIN
41. FINARIU IANOS
42. BOBIRZAN PETREA
43. MOISE NECULAI
44. VRINCEANU IOAN
45. FULAS STEFAN
46. PELIN ADAM
47. MATEUS MIHAI
48. ADAM VASILE
49. NEUKER BULIGA
50. VEIAMIN ARON
51. BOTAS ION
52. PESCARU NECULAI
53. BELCIU IOAN
54. NEGRU IOAN
55. DRAGAN NECULAI
56. BELEI NECULAI
57. LUNGU COSTACHE
58. ROTARU VASILE
59. DUMITRU ALECU
60. SARISCA VASILE
61. CALIN ATANASĂ
62. FARCAS IANOS
63. ARDELEANU IOAN
64. VULPE IOAN
65. FABIAN GHEORGHE
66. AILENEI CONSTANTIN
67. SIMION STEFAN
68. MIRON VASILE
69. LICHE MIHAI
70. MARTIN IOAN
71. PACHIANU VASILE
72. ROMAN VASILE
73. GHERASIM IOAN
74. VASLOVEANU DUMITRU
75. HANGANU VASILE
76. BOLOHAN NECULAI
77. FLORIAN TOADER
78. BINDILEU CONSTANTIN
79. COICEA IOAN
80. HANGANU IOAN
81. OLARU TOADER
82. VĂCARU STEFAN
83. POSTELNICU GHEORGHE
84. TEACA IOAN
85. SAVA IOAN
86. CIOBANU VASILE
87. DORNEANU GHEORGHE
88. FEDELES NECULAIE
89. FERARIU GHEORGHE
90. NEGRU CONSTANTIN
91. STAN IOAN
92. COMANECI IOAN
93. BUTUCARU PETRU
94. MUSCA VASILE
95. GROSU PETREA
96. IONITA GHEORGHE
97. CIOCLU CONSTANTIN
98. MARIN VASILE
99. MANOLACHE NECULAI
100. FABIAN IOJA
101. ANTOCHE NECULAI
102. SANDU CONSTANTIN
103. CIOCA STEFAN
104. SIMION IOAN
105. LADARU VASILE
106. POPA IORDACHE
107. CIOROABA SPIRIDON
108. ROCA MIHAI
109. BUDAU GIURGAU
110. PATRASCU CONSTANTIN SOARE
111. TABACARU IANOS
112. ZAHARIA IOAN
113. FAINITA IOAN
114. APETREI IOAN
115. MUNTEANU IOAN
116. IDA VATILO
117. GABOR MIHAI
118. ROMAN IOAN
119. TUDOSE NECULAI
120. GHIRIPISCU GHEORGHE
121. SUSANU DUMITRU
122. NECHITA IOAN II
123. MARIA DUMITRU
124. ARDELANU PAVEL
125. APOSTOL IOAN
126. TAPU IORDACHE
127. HULUPCIUC IORDACHE
128. MAFTEI VASILE
129. ROTARU CONSTANTIN
130. GHIDION OVEDIU
131. TOMA DUMITRU
132. ALUPULUI GHEORGHE
133. LEIBOVICI
134. NICA GHEORGHE
135. PUSCALAU IOAN
136. DRUMARIU NECULAI
137. IANCA GEORGE
138. ONCEANU COSTACHE
139. TOSCA V IOAN
140. GRAUR DUMITRU
141. COSMA NECULAI
142. CREANGA DRAGOMIR
143. CĂPRESCU ANDREI
144. MĂCADAU GHEORGHE
145. LECA ADAM
146. HUSAN LOLA
147. FĂCĂU MIHAI
148. GHIMPU CONSTANTIN
149. BIMFELD STROE
3 OSTASI ROMANI NECUNOSCUTI
@Mihai Pleșa
Asta ar trebui sa fie un document important – disponibil – daca poti sa-l afisezi ca proba, ar fi tare. Daca nu, ramane doar o lista. Esti sigur ca sunt inregistrati ca inhumati in acel cimitir?
Sclavilor, nu era in Harghita ieri? Azi e iar in Bacau? Prosti gramada mai sunt romanii!
Din pacate, pentru tine, un idiot care inca mai traieste in sclavagism, Bacău și Harghita se află în România! Rumega asta, si oftica-te cat mai ai de trait.
Nu i-a selectat nimeni, dar au cazut si multi romani inrolati de armata austroungara.
Ai vrut sa zici „DIN armata austro-ungara”…
@Dany
A vrut sa zica exact ce a zis: Au fost Romanii inrolati de armata ungara!
Va legati de detalii de parca gramatica ar fi de vina pentru ca se ncaiera fraierii
Bună ziua la toată lumea ,indiferent de etnie.Să li se facă dosar penal și celor care au blocat accesul în zonă și au ferecat acea poartă.Și lăsați manipularea,acel cimitir este unul internațional,este adevarat că marea majoritate sunt soldați maghiari,dar sunt și români.Se găsesc date în arhivă care confirmă aceste lucruri.
idioti de ambele parti, alimentati de politicieni in scop electoral
pe de o parte unii trebuie sa respecte tara in care traiesc, steagul si limba oficiala, iar ceilalti trebuie sa inteleaga ca ardealul este pamantul tuturor romanilor de orice etnie si nu ii poti trimite in alte tari pentru ca ardealul este casa lor
Am o singura dorință, sa fie identificați jandarmii abuzivi de pe 10 august, înainte de a fi identificați românii cu inițiativă de la Valea Uzului !!!
„Romani cu initiativa”????Ce fel de initiativa,aia de a provoca ?Astia sunt slugi kgbiste,provoaca la ordinul Rusiei si Ungariei,”prietenii” dintotdeauna ai romanilor!
Nu este deloc corect. UDMR-ul a pus în mod ilegal lacăt pe poarta cimitirului, care este unul militar și nu proprietatea organizației maghiare, sau a statului maghiar. Cimitirul este pe teritoriul României și cetățenii români trebuie să aibă acces neîngrădit în acesta. Corect era să se întocmească dosare penale acelor indivizi care i-au adus pe cetățenii de etnie maghiară la cimitir și au blocat accesul românilor.
Mi se pare „corect” ca romanii sa fie anchetati si sa raspunda penal! Distrugerea portii cimitirului intra la profanare, nu-i asa?!!!!!!!!!!!
Felicit jandarmeria ca au mentinut lucrurile sub control dar pe alta parte trebuie sa-si asume vina.Trebuiau sa aresteze din prima secunda pe toti liderii maghiari care au blocat accesul in cimitir.Azi maine o sa ne blocheze drmurile de intrare in harcov.
Dragilor cativa sunteti entuziati si nu cunoasteti lucrurile asa cum sunt si inventati. Ceva inventat, ramane inventat. Ceva documentat cu probe este fix, restul fantasmagogie, aberatie, spalare creier, etc. Nu vreau sa intru in detalii ca va fi lung. Nu vreau. Mai bine ma apelez la inteligenta acelora care au. Un lucru sa nu uitati: Legea in Romania nu este pe etnie, este pe CETATENIE si trebuie respectat de toti, si in Bacau, si in Harghita si peste tot! Daca cineva este analfabet sau este sub influenta alcoholului cum au fost cazuri si la incidentul de pe Valea Uzului, nu este o scuza si daca comite illegalitati, raspunde in fata legii.