Home » Articole » Donald Trump repostează o sugestie, ca Marco Rubio să devină următorul lider al Cubei / Răspunsul Cubei: Nimeni nu ne dictează ce să facem

Donald Trump repostează o sugestie, ca Marco Rubio să devină următorul lider al Cubei / Răspunsul Cubei: Nimeni nu ne dictează ce să facem

1549
Donald Trump repostează o sugestie, ca Marco Rubio să devină următorul lider al Cubei / Răspunsul Cubei: Nimeni nu ne dictează ce să facem
sursa foto: Al Drago – Pool via CNP / INSTAR Images / Profimedia
Ascultă articolul

Preşedintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj de pe reţelele de socializare care sugera că secretarul de stat american Marco Rubio, născut din părinţi imigranţi cubanezi, ar trebui să devină următorul lider al Cubei, transmite France Presse, conform Agerpres.

Trump a redistribuit pe platforma sa Truth Social o postare a utilizatorului Cliff Smith, publicată pe 8 ianuarie, cu mesajul „Marco Rubio va fi preşedintele Cubei”, însoţit de un emoji care râde cu lacrimi. Preşedintele american a adăugat următorul comentariu: „Mi se pare foarte bine!”

- articolul continuă mai jos -

Utilizatorul, în mare parte necunoscut, descris în biografia sa drept un „conservator din California”, are mai puţin de 500 de urmăritori.

Redistribuirea mesajului de către Donald Trump are loc la o săptămână după ce forţele americane l-au capturat pe preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, în cadrul unei operaţiuni pe timp de noapte în Caracas, în urma căreia zeci de membri ai forţelor de securitate venezuelene şi cubaneze ar fi fost ucişi.

În contextul amenințărilor lui Trump, președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, a transmis. „Nimeni nu dictează Cubei ce să facă”.

Cuba este „o naţiune liberă şi independentă”, a scris el într-un mesaj publicat pe X, citat de AFP. „Cuba nu atacă, ci este supusă agresiunii din partea SUA de 66 de ani, şi nu ameninţă, ci se pregăteşte, este gata să-şi apere patria până la ultima picătură de sânge”.

Puţin mai devreme, Donald Trump a îndemnat Cuba să accepte un acord cu SUA înainte de a fi prea târziu şi ţara să rămână fără petrolul şi banii Venezuelei.

Știri video

Comentarii
  • Alo? Circul Globus? Sunt Trump, cel mai nemaipomenit si nemaivazut presedinte! Am nevoie de 5 clovni de la voi, unul pentru Iran, unul pentru Groenlanda, unul pentru Ucraina, unul pentru Gaza si unul pentru Canada. Tot ce aveam eu pe stoc, am distribuit. Trimiteti-i, sau vin la noapte dupa ei!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole