Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a făcut precizări, vineri seară, despre motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan. ”Este pasiunea vieţii mele să promovez România aşa cum am cunoscut-o eu, la Timişoara şi nu numai: deschisă, optimistă, conectată, inovatoare, europeană. Mă bucur că preşedintele Dan înţelege cât de important e rolul oraşelor în politica externă”, a arătat el, transmite News.ro.
”Între întâlniri cu preşedinţi şi cancelar azi la Berlin, am urmărit şi eu dezbaterea uşor bizară ce, zău, caută Fritz în delegaţia preşedintelui. Poate dacă politica externă a României n-ar fi fost tratată ca o cenuşăreasă în ultimii 10 ani, n-am discuta acum despre prezenţa primarului unui oraş cu moştenire (şi) germană şi o industrie germană marcantă în prima vizită a preşedintelui în… Germania. Şoc şi groază, chiar vorbesc şi limba”, a arătat Dominic Fritz, vineri seară, într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că de cinci ani, de când este primarul Timişoarei, încearcă să plaseze ”oraşul pe harta diplomatică a Europei şi a lumii”.
”Când am fost Capitala Europeană a Culturii în 2023, am călătorit la Paris, Lisabona, Berlin, Viena, Bruxelles şi alte oraşe să povestesc despre cât de grozavă este România. Am reuşit atunci să-l conving pe Preşedintele Germaniei, pe care l-am revăzut azi, să viziteze Timişoara în 2023 (lucru ce n-am reuşit cu cel care atunci a fost preşedintele României, care n-a pus picior în oraş de când am fost ales primar în 2020). În toamnă, Timişoara va găzdui două evenimente europene majore: Summitul oraşelor europene pentru extinderea UE, în septembrie, şi Conferinţa anuală a Camerei de Comerţ Româno-Germane, în octombrie. Amândouă au fost promovate azi în cadrul discuţiilor”, a transmis el.
Liderul USR a adăugat că este ”pasiunea vieţii” sale să promoveze România aşa cum a cunoscut-o.
”S-o zicem pe şleau: România nu are cea mai bună imagine în lume. Parţial sunt de vină stereotipurile tenace ale occidentalilor, care nu trec peste Ceauşescu, Dracula şi câini vagabonzi, parţial suntem de vină noi pentru că nu am ştiut să ne promovăm. Este pasiunea vieţii mele să promovez România aşa cum am cunoscut-o eu, la Timişoara şi nu numai: deschisă, optimistă, conectată, inovatoare, europeană. Mă bucur că preşedintele Dan înţelege cât de important e rolul oraşelor în politica externă. Sunt entuziasmat că s-a înconjurat azi cu o delegaţie de top, cu miniştri de resort care ştiu despre ce vorbesc şi care au inspirat încredere azi, la politicieni şi la oameni de afaceri deopotrivă. Rar am fost mai mândru de România ca azi. Şi da, sunt nespus de recunoscător acestei ţări că mi-a dat şansă s-o reprezint şi eu, primar german de oraş multicultural, român în aşteptare”, a conchis el.
Vad că domnul ND n-a mai luat spartan-ul. Cat a costat această deplasare și cu ce aeronava s-au efectuat?
Alenia C-27J Spartan
Dacă as fi aurist si eu as reactiona așa. Te uiti la poza asta și zici ca s-au mutat usereii la robinete.
valerikă, deplasarea a costat fix 238423 euro. Ar fi fost mai ieftin dacă nu li se serveau la bord bruschete cu caviar si foiță de air si vinuri franțuzești de colecție din anii 1922 si 1923. Si s-au efectuat manevrele normale de decolare si aterizare cu aceeasi aeronavă în care cei din poză au fost tratați ca niște prinți persani.
Nu vezi bine. E spartan-ul modificat