Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat în urma informațiilor vehiculate în spațiul public, conform cărora partidul său ar negocia formarea unui guvern alături de PSD. Liderul USR a negat aceste scenarii, catalogându-le drept „viruși ai dezinformării” meniți să destabilizeze polul de centru-dreapta.
Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, Dominic Fritz a criticat televiziunile care „împing pe surse așa-zise știri” despre o posibilă colaborare cu social-democrații. Acesta a comparat reacția unor critici cu cea a unui „iubit care a visat că a fost înșelat și se trezește supărat pe iubită”, subliniind că toate aceste mișcări au un singur scop clar: „să semene neîncredere și să spargă alinierea între cele două partide mari de centru-dreapta, USR și PNL”.
Dominic Fritz a ținut să transmită un mesaj de fermitate și consecvență către electorat, precizând că poziția partidului a rămas neschimbată în urma evenimentelor politice recente.
„Vă dau știrea direct, nu pe surse, ci de la sursă: USR e consecvent cu ce a spus și înainte, și după moțiunea PSD-AUR. Nu vom mai face parte dintr-un guvern cu PSD. Nu există niciun fel de negocieri subterane despre asta”, a declarat președintele USR.
Conform liderului formațiunii, refuzul de a guverna cu PSD nu este un gest de încăpățânare, ci o necesitate pentru protejarea valorilor de bază ale partidului și ale țării. Fritz avertizează că o astfel de alianță ar fi doar un paravan pentru interese obscure.
„USR nu va fi niciodată de decor într-un guvern care maschează colaborarea între PSD și AUR. Nu vom sacrifica speranțele românilor pentru un stat curat și performant pentru o presupusă stabilitate. Nu dăm stabilitate corupților”, a punctat Fritz.
Fritz a făcut un apel către cetățeni să rămână lucizi și să ignore informațiile neconfirmate oficial, mizând pe transparența activității miniștrilor și membrilor USR.
„Vă rog mult, nu vă lăsați dezbinați de virușii dezinformării. Urmăriți ce fac miniștrii USR, nu credeți în «surse» și nu vă pierdeți încrederea în România”, a conchis acesta, îndemnându-și susținătorii să distribuie mesajul pentru ca „adevărul să ajungă la mai mulți”.
Poate citește și 🐭 victor ponta acest articol.