G4Media.ro

UPDATE Doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament din Onești au…

Foto: SMURD

UPDATE Doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament din Onești au fost omorâți de fostul locatar, evacuat prin sentință judecătorească / Bărbatul de 60 de ani a sunat la Poliție să anunțe că i-a sechestrat pe cei doi și că îi va ucide

UPDATE 20:09 Gabriela Ciobanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, a declarat, luni seară, la Antena 3, că polițiștii au purtat discuții, negocieri, dar la un moment dat agresorul, care părea calm, a început să exercite acțiuni violente asupra celor două victime. Reprezentantul IPJ Bacău a confirmat că cele două victime sunt decedate și a transmis că nu se poate pronunța asupra stării de sănătate a agresorului.

știrea inițială

Doi muncitori care lucrau la renovarea unui apartament din Onești, județul Bacău, au fost omorâți de fostul locatar, supărat că fusese evacuat de acolo prin decizie judecătorească. Bărbatul de 60 de ani a sunat la Poliție să anunțe că i-a sechestrat pe cei doi și că îi va ucide dacă nu se revine asupra sentinței de evacuare.

„În cursul acestei zile, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au fost sesizați că un bărbat, de 60 ani, din Onești, ar fi reținut, împotriva voinței lor, într-un imobil din localitate, doi bărbați, care efectuau lucrări de reparații la un imobil ce i-a aparținut celui în cauză în trecut. La fața locului, s-au deplasat echipe de polițiști, inclusiv un negociator din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, pentru luarea măsurilor legale”, a anunțat luni seara IPJ Bacău.

Polițiștii au încercat să negocieze cu agresorul, ca să îi elibereze pe cei doi. Negocierile au durat circa trei ore.

La un moment dat s-a auzit un strigăt de ajutor, moment în care polițiștii au intrat în forță și au găsit cele două victime înjunghiate. Pentru că bărbatul de 60 de ani nu s-a supus ordinelor polițiștilor, acesta au tras asupra lui și l-au imobilizat.

Au intervenit și medicii la fața locului, însă nu i-au mai putut resuscita pe cei doi muncitori. Agresorul, care a fost împușcat în brațe și în picioare, a fost transportat la spitalul din Onești.

Bărbatul pierduse locuința în urmă cu 12 ani, iar în prezent apartamentul aparținea unei firme, fostul loc de muncă al soției agresorului, care ar fi fost acuzată de delapidare, conform surselor G4Media.

Cei doi au pierdut apartamentul în urma unui proces. Societatea urma să cazeze niște ingineri în apartamentul respectiv, drept pentru care îi trimise pe cei doi muncitori ca să verifice instalația electrică a imobilului, au mai spus sursele G4Media.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

55 comentarii

  1. Cred că era Ardiles și Celentano !

    • Specimene ca tine ar trebui legate și închise. Doi nevinovați au fost uciși și tu nu dovedești pic de empatie. Faci umbră degeaba Pământului…

    • Cum te suporti? Nu iti e rusine de tine ? Au murit doi oameni nevinovati, dobitocule…

    • Nik, iti recomand sa faci un control psihiatric si sa stai o perioada departe de familie si prieteni. Numai un om cu probleme la mansarda ar putea sa scrie un asemenea mesaj. Nu m-ar mira daca ai fi chiar un postac pesedist cu probleme la mansarda.

    • nu inteleg mesajul si de ce v-ati suparat pe nik… celentano e un cantaret italian. adiles, nu stiu… nu vad legatura cu stirea, sincer….

    • pe langa faptul ca „erau” nu era….nici nu e vreo legatura cu Las FIerbinti. si mai e si lipsa de empatie.

    • Măi NIk, ce naiba?AIurezi?

    • Este clar,acuma se vede de ce politistii au cerut sa se pensioneze la 45-46 de ani,pt ca numai puteau face fata ,nu-i ajuta conditia fizica !.
      Din ce vad acuma politistii ar trebui sa se pensioneze la 30 de ani ca la 45 de ani sunt deja expirati si nu fac fata

    • Flashbang+lunetist sau cu ce a tras PSD in noi la protestul diasporei la cap si se sezolva altfel. Daca se putea intra langa el un simplu pistol cu electrosocuri rezolva. Off-off, da’ voi ce aplicatii faceti?
      Terorist(sau psihopat) baricadat cu ostatici e un scenariu elementar de baza..Mda.. va meritati pensiile speciale.

  2. Nu sunt specializati politistii pe asemenea actiuni.Unde erau lunetistii???Bai, la sechestrare de persoane n-ai ce discuta!

    • ai vazut prea multe filme pe AXN. lunetisti la Onesti?! posibil unul dintre lucratori sa fi fost noul proprietar? oricum, groaznic la ce s-a ajuns

    • Ce lunetiști mă? Te uiți la prea multe filme. Pe langa că e vorba de un apartament. Niste perdele sau jaluzele și gata cu lunetiștii.

    • Voi ati vazut imaginile???Voi l-ati vazut pe agresor care statea la balcon???Daca era un singur lunetist il putea rani, astfel incat fortele de ordine sa patrunda in apartament, sau in rapel de pe bloc.Faptul ca politia nu are oameni dotati, aspect datorat clasei politice care subfinanteaza ordinea publica in favoarea serviciilor-partenere pentru aliati-, rezultatul se vede in situatii reale, concrete!

    • @ian, nu sunt lunetisti la Onesti, dar sunt taburi (A-2987 la min 2:57) si Kalashuri anticovid (in 2:33) la Tandarei

  3. In astfel de cazuri evidente nu ar trebui pusa in discutie aplicarea pedeapsei cu moartea? Doi oameni, familiile lor traiesc acum o drama. Criminalul nu poate plati daune morale pentru suferinta adusa, asa ca singura consolare ar putea veni vazandu-l in streang. Sa fim bine intelesi nu cred ca a fost evacuat abuziv, ci a fost un hoit nemernic care stat in chirie si a refuzat sa place. Acum se poate sa faci asta si il dai afara doar cu hotararea judecatoareasca, politia nu poate interveni. Schimba butucul, sta ilegal, iti da foc la casa, nu conteaza, este protejat de codul civil pana la paguba. Stiu zeci de spete in care chiriasii au refuzat sa plece si au stat ani pe durata procesului nu au platit nimic la intretinere, au acumulat datorii, care li s-au imputat dar nu au putut fi achitate. Au fost platite tot de proprietar.

  4. Cand orasul este condus de un fost valutist iar vicele@altii din conducerea urbei sunt, din cate se vorbeste, din aceeasi bransa, ce rezultate sa ai? Vai de copiii care cresc in acest oras….🥺

  5. 2 meseriasi vs un nene de 60 ani cu un cutit.
    Erai bauti sau dormeau?

    • Al naibii de fit era omul la 60 de ani. După care poliția trage în mâini și picioare. Bă, voi sunteți nebuni? Direct în cap, că acum plătim cu toții cazarea ăstuia și poate și pensie.

    • Vai de victime si de familiile lor, daca aveau.
      Te-ai gandit ca poate cei doi erau niste slabanogi iar bestia de 60 de ani vreun fost sportiv, boxer, rugbyst sau pur si simplu un malac in fata caruia nu poti misca, mai ales daca e si isterizat? Poate i-a si legat….nici nu mai merita sa ne imaginam, raul e deja facut.

    • @Puff ai vazut prea multe filme. La 68 de ani te mai tii la nivelul unuia de 30-50 doar daca bagi steroizi la greu si rupi sala in douazeci si te ajuta si geneticul. E inadmisibil pentru 2 barbati intre 36 si 52 de ani sa fie batuti de unu de 68, mai ales ca oamenii astia aveau munca fizica, deci nu erau niste ITisti tocilari de 50 de kile cu televizor in brate. Argumentul ca e fost sportiv sau malac nu tine vs 2 persoane, ca nu erau nici dezbracati, nici legati, ii dadeau una in cap si il lesinau pe batran.

  6. Negociatorul a esuat lamentabil in slujba lui. Atat am de zis.
    Un om ia ostatici alti doi oameni, pe care pana la urma ii si omoara, respectivul ajunge la spital cu „numeroase plagi impuscate in membrele superioare si inferioare si trunchi”, basca e agresiv cu personalul medical…
    Ce a facut politia la fata locului? Ca negociatorul e clar ce-a facut , nimic!

    Echipa de interventie ar trebui data afara. N-au facut nimic, si doi oameni au murit. Asta e un precedent, data viitoare vor fi altii in locul victimelor, si tot intre patru scanduri vor ajunge.
    Pentru ca politistii sunt preocupati doar sa faca greva ca n-au salarii mari !!!

    Siguranta si incredere? O gluma proasta, acum chiar sinistra!

    • Sa găsit alt expert. Știi tu ce a făcut sau nu negociatorul. De parcă orice om poate fi convins sa dea înapoi. Știi tu cum era moșneagul ăla jegos?

      Când poliția a auzit altercație înăuntru, au forțat intrarea și au imobilizat agresorul.

    • „Sa găsit…”
      Mda, m-am lamurit. Pe tine te-au gasit „iecspert”?

      Hai sa-ti fac un desen. Treaba negociatorului e sa scoata pe toata lumea implicata in situatia respectiva IN VIATA. Mai stii cum s-a terminat aici? Doi morti, ostaticii, plus agresorul impuscat de mai multe ori.
      Asta se numeste ESEC. Poolitistii, daca intr-adevar se pricepeau, nu-l faceau pe ala strecuratoare, si nu lasau ostaticii sa moara.

      Asa ca lasa-ma cu „sa gasit” oricine altcineva.
      Treaba alora era sa nu moara nimeni. Au murit.
      Poolitistii, vajnici paznici de piane, nu si-au facut treaba. Ce mai vrei de la mine?

      Sau esti si tu de-ala de pazesti hotii si te simti cu musca pe caciula? Ca, stii tu pe unde zboara mustele, nu?

  7. Ce sa te astepti de la un oras codus de un fost valutist? fara bac (nu stiu daca a luat bacu de cand a fost prins ca a dat spaga si a fost condamnat), cu vicele din aceeasi bransa, din cate se pare… vai de copiii care locuiesc in Onesti…

  8. Nici dupa aceasta dovada de prostie fara margini a sefilor din Politia Onesti si Bacau, care e complice de ani grei cu politruci corupti din zona, nu vor fi demisi cei doi comandanti? Ca se lauda ca sunt de neatins cei doi.

  9. Nici dupa acest incident care arata prostia crasa a comandantilor de politie din Onesti si Bacau nu vor fi demisi acesti militieni? Ca sunt in cardasie cu politruci corupti, prieteni de pahar si nu numai cu corupti, evazionisti fiscal, spagari etc

  10. Violența trebuie dezaprobarea ferm în toate formele sale, mai cu seamă în cea mai înaltă forma =cea care duce la curmarea unor vieți nevinovate.Individul asta s=a răzbunat pe două suflete nevinovate, care=si castigau pâinea prin munca cinstita.Hotararea prin care a pierdut proprietatea apartamentului e veche de 12 ani.Probabil ca cea privind evacuarea e de data mai recentă si ea i=a alimentat furia psihopatogena.Sa fie clar eu nu susțin si nici nu cred că individul asta e un nebun, ca nu are discernământ, căci vad ca si= facut un plan premeditat , constient, bine pus la punct, specific criminalilor clasici.Pe de altă parte în 12 ani de zile, de când a pierdut proprietatea apartamentului ce a făcut pentru a=si găsi o locuinta? S=a adresat autorităților pentru a obține o locuinta socială , chiar si cu titlu de folosință în caz eventual ca nu avea unde să stea? Oamenii ăștia care sunt deznădăjduiti=pentru ca pierd ceva drag si stabil, cum ar fi o locuinta, custodia copiilor= ajung sa actioneze din disperare si sunt un real pericol.Ce trebuie sa facem noi oamenii din jur cand identificam sau luam contact cu astfel de cazuri? Ar trebui să existe o autoritate la nivelul fiecărei primării unde sa putem semnala , fie si sub anonimat astfel de cazuri de risc si sa acționăm astfel în scop preventiv, prin consiliere si alte masuri de sprijin pentru a preîntîmpina astfel de tragedii.Si ONG=rile si biserica s=ar putea implica aici.
    Caci si daca individul primește detenție pe viață, viețile celor doi nevinovati nu le mai aduce nimeni inapoi.

  11. Pai cum sa nu se intample asa ? In politie iesi la pensie speciala la 42 de ani si esti angajat la „stat”, devenind cumulard.
    Rezultatul pentru populatia generala ? Iata!

  12. Individu de 60 de ani, trebi=uie uis fără discuție. Este inutil societății.

  13. Oprisan militianu si cu Andries militianu, comandantii politiei corupte pretena cu toti borfasii din zona, si-au dat ,,doctoratu,, in imbecilitate. E politia Onesti, unde un subcomisar Manea, fost tablagiu, a dispus clasarea unui dosar penal de amenintare cu moartea in care primarul si viceprimaru din Berzunti, preteni si turnatori in pahare cu militienii din Onesti si Bacau, cei care l-au amenintat cu moartea pe numitu Pantiru Sorin-Mihai din Berzunti. Apoi primaru a ordonat distrugerea imaginilor de pe camerele de filmat din centru comunei, catre un angajat din primarie, consilier personal al primarului. Iar militianu Manea a recomandat aceste distrugeri, fiind preten de pahar cu primaru din Berzunti, care ar fi cotizat la greu militienilor din Onesti. Iar DGA stie exact aceste golanii facute in Onesti si Bacau, primaru din Berzunti, cu dosar penal de evaziune fiscala de peste 2.500.000 lei, fiind cumatru cu Oprisan militianu din fruntea Politiei Bacau.

    • Așa este. Nu cunosc ce dosar penal este pe rol dar primarul din Berzunți stă zi de zi la băut cu mai marii din poliția Onești și se laudă că toți sunt sclavii lui fiindcă el are bani făcuți prin furtul pădurilor și primăriei din Berzunți cât nu au toți milițienii din Onești.

    • Greseala politiei. Trebuiea lunetisti sí lichidat

  14. Verificati pe facebook cazu cu primaru bataus din Berzunti, pi numi Stefan Tifan si informativa la realizatoru tv Eugen Ungureanu de la Exclusiv Tv Onesti ca sa vedeti ce ii in politia Onesti si Bacau.

  15. Politia vegheaza , dar nu garanteaza!
    4 ore ,,negocieri”
    doua victime
    agesor, asistat social

    bravo buey, aceasta e politie sau club de fleoarte fitoase ?

  16. Da, Gavrila, o gasca de borfasi la Politia Onesti, la Economic, Rutiera, Cercetari penale, la Parchetul Onesti, securisti si spagari notorii.

  17. Covidul e prea milos cu boomerii Romaniei. Au mancat tot ce au produs parintii lor cu sacrificii intre ’50 si ’80. Au dat pe doi dolari toate resursele naturale ramase de la Regat (cu vagonul pana in 1989, en gros dupa aceea). Iar acum vor sa jepcuiasca si ce aduc noile generatii din munca cu spinarea pe afara.

  18. Toată lumea a luat-o razna după 1 an de lockdown.

    Incredibil cum un mos de 68 ani poate lega 2 oameni mai tineri fără opoziție. Ceva droguri au fost cu siguranță în ecuație…

    Dar politia trebuia sa fie pe faza
    Aveau ocazia sa îl scoată din circuit pe diliu de 10 ori. Foarte probabil nu au crezut ca el chiar tine oameni ostatici.
    Sau ca va actiona.
    2 oameni morți și un ucigaș viu.

    Un glonț în mana care tinea cuțitul de exemplu.
    Gloante de cauciuc pana lesina.
    Gaze lacrimogene.
    Șocuri electrice de la distanta redusa (poate asta nu mergea).

    Putea fi manipulat chiar individul cu acte false ca i se va da apartamentul. 1 zi mai târziu la 5 dimineața era luat pe sus de politie.
    Nu știu. Nu am studii.

    Ma bazez pe oameni mai deștepți ca mine sa rezolve situația.
    Negociatorul nu a înțeles situația evident.

    Asta nu a fost un atac ca la Bataclaan în care sa fie înarmați zeci de teroriști cu centuri explozive și AK-47
    Noroc ca nimeni nu știe prea clar unde e București și dacă nu cumva e Budapesta.

  19. E unu Georgian Dragan pe Antena3 care tremura cand vorbeste despre ,,mafia,, din politia Bacau

  20. Ati aflat numele procurorului? E o sleatca de jnapani in Parchetul Onesti!

  21. Sunt multe lucruri neclare,necunoscute pentru a putea trage o concluzie ferma.Numai o ancheta obiectiva,impartiala,cu valorificarea tuturor probelor,mai ales a celor criminalistice ,a necropsiei cadavrelor ,reunita cu o cercetare minutioasa a tuturor imprejurarilor anterioare care a condus la aceasta drama poate lamuri situatia.
    De multe ori interventia imediata poate conduce la o drama.Alteori, negocierea prelungita ,fara o interventie oportuna,la momentul potrivit poate genera aceleasi consecinte grave.Sunt elemente pe care numai o ancheta obiectiva,profesionista le poate lamuri.

  22. Văd că cineva mi-a folosit numele . Nu este postarea mea in prima poziție . Cel care a făcut-o probabil face glume de prost gust. Astfel de teme nu mă interesează .

  23. Văd că și la poz 18 mai este un nik . Nici această postare nu îmi aparține . Mario , pt edificarea ta, te rog sa citești ce spun eu despre ciumatul ciolacu.

  24. Caracal 2
    cine stie cate Caracale se intampla zilnic si presa nu afla

  25. Ăla daca e proprietar cam are dreptate

  26. Atunci cand dadeau amenzi agramatii de sticleti, multi curvari, betivi, spagari ordinari, stiau ce citesc? Erau executanti ai diavolului, desigur.

  27. Militienii sefi de la Bacau si Onesti au ,,aranjat,, treaba cu cei trimisi de la Bucuresti. Probabil ca ,,tainul,, a fost consistent. S-a intervenit pana la varf sa fie acoperiti prostii si coruptii din Ipj Bacau.

  28. Mihalache Ionut, in dosarul cu amenintarea cu moartea la adresa numitului Pantiru Mihai Sorin, un tanar de doar 24-25 ani, s-au distrus probele de catre Politia Onesti, cu complicitatea Parchetului Onesti, unde primaru si conabilul din Berzunti i-a cumparat pe toti. Primaru si viceprimaru l-au amenintat cu moartea, au pus la cale stergerea imaginilor de pe camerele de filmat aflate pe stalpii din centrul comunei, au distrus serverul de monitorizare a filmarilor, prin angajatul primariei Berzunti, , un sclav al primarului, nepot angajat de vreo 4 ani. La crasma s-au aranjat spagile pentru politisti si in sediu politiei Onesti, primarul din Berzunti cumparandui de peste 15 ani pe toti comandantii politiei Onesti, prin lucrari la instalatii electrice, sprituri, prostituate. La fel cu procurorii din Obesti si Bacau, inclusiv in DNA Bacau avand intrari . Copoiul care a distrus probe din dosar e unu Manea, fost tablagiu ajuns subtcomisar. Cica e preten de curve cu primaru din comuna Berzunti Bacau, care e si cumatru cu Oprisan, safu Ipj Bacau, cu care a cununat-o pe fosta prefecta de Bacau, Cosa Maricica, creatia fostului sef ALDE Bacau, Avram Costantin. Cam asa e caracatita mafiota din judet-PSD-ALDE-PNL. Primaru din Berzunti ar fi si cumatru cu deputatu PNL Paler Ion, iar PSD a spalat prin primaria Berzunti peste 4 milioane Euro in ultimii 4-5 ani.

  29. Trebuia lunetisti sí impuscat criminalul. Atata politia dea freza acolo,nu e profesionalism. Ma mir cum sa actionat. Prosttttttttt

  30. Trebuia lunetisti sí impuscat criminalul. Atata politia dea freza acolo,nu e profesionalism. Ma mir cum sa actionat. Prosttttttttt actionat