Home » Articole » Doar 11 state membre ale NATO au atins în 2023 ținta de 2% din PIB pentru bugetul Apărării, arată Stoltenberg

Doar 11 state membre ale NATO au atins în 2023 ținta de 2% din PIB pentru bugetul Apărării, arată Stoltenberg

14 mart. 2024
Doar 11 state membre ale NATO au atins în 2023 ținta de 2% din PIB pentru bugetul Apărării, arată Stoltenberg
Sursa foto: NATO.int
Ascultă articolul

Statele membre ale NATO au continuat anul trecut să-şi crească bugetele apărării, să-şi dezvolte forţele şi capabilităţile şi să contribuie la operaţiunile, misiunile şi activităţile aliate, potrivit raportului pentru anul 2023 al secretarului general al Alianţei, Jens Stoltenberg.

Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -

Ţinta alocării a cel puţin 2% din PIB pentru Apărare a fost atinsă anul trecut de 11 state membre ale NATO, număr care ar urma să crească anul acesta la 18 – din cele 32 de ţări membre, în urma aderării Finlandei şi Suediei la Alianţă -, după ce în 2014 numai trei atingeau această ţintă.

Bugetele militare ale statelor membre în NATO au însumat anul trecut circa 1.100 de miliarde de dolari, din care două treimi, respectiv 67%, reprezintă bugetul SUA pentru Apărare, în timp ce PIB-ul SUA reprezintă mai mult de jumătate (53%) din PIB-ul total al statelor membre ale NATO. În termeni reali, pe ansamblul Alianţei, cheltuielile pentru apărare au crescut în 2023 cu 11% faţă de anul 2022.

„(În timp ce) războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei continuă, există un nou război în Orientul Mijlociu, iar aliaţii se confruntă cu o competiţie tot mai mare din partea statelor autoritare, inclusiv China. În plus, ne confruntăm în continuare cu o serie de alte ameninţări la adresa securităţii noastre, inclusiv terorismul, atacurile cibernetice şi schimbările climatice. Lumea a devenit mai periculoasă, dar NATO este mai puternică”, scrie Stoltenberg în raport.

Susţinerea în continuare a Ucrainei de către NATO în războiul cu Rusia „nu este un act de caritate, ci este în interesul propriei noastre securităţi”, a indicat în document secretarul general al Alianţei. „Dacă (preşedintele rus Vladimir) Putin învinge, aceasta ar transmite un semnal periculos către alţi lideri autoritari în lume că-şi pot atinge obiectivele prin război şi violenţă”, consideră Stoltenberg.

În acest timp, „China ne urmăreşte acţiunile cu atenţie”, semnalează el. „China nu ne împărtăşeşte valorile, ne ameninţă interesele, iar Beijingul se aliniază tot mai mult Moscovei. Vom continua să facem comerţ şi să dialogăm cu China, dar trebuie să gestionăm riscurile şi să ne pregătim pentru o competiţie de durată”, mai remarcă secretarul general aflat la finalul mandatului ce i-a fost prelungit de patru ori în contextul războiului din Ucraina.

„Anul 2024 marchează a 75-a aniversare a Alianţei NATO. În toţi aceşti ani, legătura între Europa şi America de Nord a menţinut naţiunile şi popoarele noastre în siguranţă. La summitul de la Washington, în iulie, vom transmite un puternic mesaj de unitate, solidaritate şi hotărâre – pentru a preveni războiul şi prezerva pacea”, notează Stoltenberg în încheiere

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și