
FACIAS, fundația lui Dan Voiculescu: DNA anchetează investițiile de 70 de milioane de euro făcute la Aeroportul Tulcea / A avut un trafic de doar 47 de pasageri în primele cinci luni ale anului 2025
DNA anchetează investițiile de la Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea, folosit de doar șapte pasageri pe lună, anunță Fundația pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului, relatează Agenția de presă Rador.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
FACIAS a fost înființată în 2008 de omul de afaceri Dan Voiculescu.
Potrivit FACIAS, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au deschis un dosar penal privind modernizarea Aeroportului „Delta Dunării” Tulcea, un proiect de peste 70 de milioane de euro finanțat din bani europeni și naționali.
Într-un răspuns oficial transmis Fundației, procurorii Direcției Naționale Anticorupție au precizat că au început cercetările penale privind posibile fapte de fraudă cu fonduri europene și abuz în serviciu, fiind înregistrat dosarul nr. 191/2/P/2025, aflat în prezent în curs de instrumentare, în care sunt analizate posibile încălcări ale art. 18¹ din Legea nr. 78/2000 privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene și ale art. 297 din Codul Penal.
Cazul se referă la proiectul „Modernizare și extindere terminal pasageri. Modernizarea platformei de îmbarcare-debarcare și a căii de rulare ALFA. Construire platformă dedicată activităților de degivrare/antigivrare aeronave”, cod SMIS 2014+15218.
Aeroportul Tulcea, deși are o capacitate de 400 de pasageri pe oră, a avut un trafic de doar 47 de pasageri în primele cinci luni ale anului 2025. În 2024, a deservit un total de 1.600 de pasageri, plasându-l pe ultimul loc în România. FACIAS a arătat că, în pofida acestor cifre, membrii Consiliului de Administrație și-au triplat indemnizațiile în 2025, ajungând la 69.828 de lei brut anual, iar cheltuielile cu personalul au crescut la 4,1 milioane de lei în 2024, aproape dublu față de 2022.
FACIAS a atras atenția încă din luna august că alocarea unor astfel de sume pentru a dezvolta o infrastructură care nu era necesară reprezintă o risipă gravă a banilor publici și europeni.
Totodată, Fundația a solicitat autorităților responsabile, inclusiv Consiliului Județean Tulcea, beneficiar al proiectului, să publice de urgență toate documentele privind execuția lucrărilor, contractele de achiziții și stadiul real al implementării, iar Ministerului Transporturilor și Ministerului Fondurilor Europene li s-a cerut să explice public modul în care a fost fundamentată finanțarea aeroportului Tulcea și să prezinte impactul real al acestei investiții asupra comunității.
În luna iunie, FACIAS a sesizat Parchetul European (EPPO) și organele de cercetare penală din România cu privire la modul în care au fost folosite fondurilor europene alocate pentru modernizarea Aeroportului Internațional „Delta Dunării” din Tulcea, se arată în comunicatul Fundației pentru Apărarea Cetățenilor împotriva Abuzurilor Statului
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.