Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cum ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu, a anunțat marți că are în lucru varianta eliminării excepțiilor de la plata impozitului și a contribuțiilor pe venit în domenii precum IT-ul, cercetarea, HORECA sau construcțiile, s-au stârnit imediat discuții asupra eliminării acestor facilități.
„Toate excepțiile de la plata impozitului pe venit și la plata contribuțiilor pe venit, plus excepțiile la plata impozitelor și taxelor locale, sunt undeva la 3% din PIB. E o sumă foarte mare. Este o chestiune de echitate, corectitudine. Unii plătesc, alții nu (…) Este o variantă, mă refer la toate excepțiile. De altfel avem și critici din partea Comisiei și altor organisme internaționale”, a spus Vîlceanu.
Dar, acesta a mai spus că o eventuală decizie va fi luată după discuții cu reprezentanții sectoarelor respective: „Toate lucrurile trebuie discutate înainte. Nu suntem adepții unei politici impuse, discutăm cu industria și apoi vedem”.
Citește integral pe economedia.ro