Home » Articole » Director adjunct din Poliţia Română, trimis în judecată pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic

Director adjunct din Poliţia Română, trimis în judecată pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic

1172
Director adjunct din Poliţia Română, trimis în judecată pentru instigare la acces ilegal la un sistem informatic
Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media
Ascultă articolul

Cristinel Stanciu, la data faptelor director adjunct al Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională (CCPI) din cadrul Inspectoratului General al Poliţei Române, a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie într-un dosar în care este acuzat, printre altele, de instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, transmite Agerpres.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, joi, Agerpres, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor persoane, respectiv:

– Cristinel Stanciu, la data faptei comisar-şef de poliţie în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Buzău şi ulterior director adjunct al CCPI din cadrul IGPR, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic (5 infracţiuni dintre care una săvârşită în formă continuată şi una săvârşită în forma instigării), instigare la infracţiunea de divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (4 infracţiuni dintre care una în formă continuată) şi instigare la tentativă la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii;

– S.R.R., angajată în cadrul unei sucursale bancare, pentru săvârşirea infracţiunilor de acces ilegal la un sistem informatic (6 infracţiuni dintre care una săvârşită în formă continuată şi una săvârşită în forma instigării), divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice (4 infracţiuni dintre care una în formă continuată) şi permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii (2 infracţiuni dintre care una săvârşită în forma tentativei);

– B.S., persoană fizică fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic;

– V.S.P. şi R.C.L., persoane fizice fără calitate specială, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada noiembrie 2023 – aprilie 2025, Cristinel Stanciu ar fi determinat-o pe soţia sa, S.R.R. să acceseze, fără drept, sistemele informatice ale băncii unde lucrează aceasta şi să obţină date şi informaţii despre diferite societăţi comerciale şi persoane fizice, aceste informaţii fiind protejate de secretul bancar.

„Informaţiile respective ar fi fost folosite de către inculpatul Cristinel Stanciu în cadrul celor trei societăţi comerciale deţinute de familia acestuia, pentru a-şi crea o poziţie privilegiată în raport cu alţi comercianţi cu care se aflau în relaţii financiare. Prin accesarea unor informaţii care nu erau destinate publicităţii şi care aveau caracter de secret bancar, cele trei societăţi ar fi obţinut un avantaj semnificativ, constând în eliminarea riscului de a contracta cu operatori economici aflaţi în stare de insolvenţă sau cu un grad ridicat de risc de insolvenţă”, arată anchetatorii.

În data de 27 mai 2024, B.S., în calitate de angajată a aceleiaşi bănci, la solicitarea lui S.R.R., determinată la rândul său de Cristinel Stanciu, ar fi accesat, fără drept, sistemul informatic al băncii pentru a obţine date informatice în legătură cu solicitarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul penal în care erau efectuate cercetări faţă de inculpatul Stanciu Cristinel şi în care au fost solicitate oficial informaţii despre tranzacţiile financiare efectuate de acesta şi de alte persoane, menţionează procurorii.

„Aceste informaţii îi erau necesare inculpatului Cristinel Stanciu pentru a putea preveni sau combate posibile acţiuni judiciare care ar viza angajarea răspunderii sale penale”, precizează DNA.

Cu referire la V.S.P. şi R.C.L., cu ocazia audierilor efectuate în cauză, aceştia ar fi făcut afirmaţii mincinoase referitoare la faptele şi aspectele esenţiale cu privire la care au fost întrebaţi, spun anchetatorii. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole