G4Media.ro

Diplomatul rus acuzat de spionaj în Bulgaria a fost declarat persona non…

sursa foto: Unsplash.com

Diplomatul rus acuzat de spionaj în Bulgaria a fost declarat persona non grata

Diplomatul rus – profesor de spionaj de la Sofia a fost declarat persona non grata. Motivul este că diplomatul nu a părăsit Bulgaria, după cum s-a anunţat luni, au declarat pentru NOVA TV surse din cadrul MAE bulgar, transmite Monitor.

Marţi, diplomatului i-a fost înmânată o notă că nu este dorit în Bulgaria şi are la dispoziţie 24 de ore pentru a părăsi ţara. Despre acest caz s-a anunţat luni, când procuratura a anunţat că primul secretar al Ambasadei Rusiei acţiona ca spion în Bulgaria de aproape un an.

Deocamdată nu a fost anunţat oficial numele diplomatului. Se ştie însă că el este implicat în acţiuni de spionaj din septembrie 2018.

De atunci, cetăţeanul străin a strâns informaţii legate de secrete de stat pe care să le transmită în patria sa. Rusul a desfăşurat acţiuni de spionaj, a avut periodic întâlniri conspirative cu cetăţeni bulgari, inclusiv cu un cadrul de conducere cu acces la informaţii clasificate ale Republicii Bulgaria, UE şi NATO, a mai anunţat procuratura.

Anchetarea diplomatului rus vine după ce, în vară, s-a anunţat că Asociaţia Rusofilii a lui Nikolai Malinov este implicată într-un scandal de spionaj.

Din cauza descoperirilor anchetatorilor, fostul general al GRU, Leonid Reshitnicov, precum şi omul de afaceri Constantin Malofeev, au primit o interdicţie de zece ani de intrare în Bulgaria, din cauza unui plan al cărui obiectiv final a fost schimbarea orientării geopolitice a Bulgariei, din pro-occidentală în satelit al Rusiei.

Şi fostul deputat socialist şi preşedinte al Mişcării Rusofilii, Nikolai Malinov, a fost acuzat de spionaj, pentru că a ajutat la realizarea acelui plan.

De asemenea, s-a anunţat că pentru ducerea la îndeplinire a acelui plan au fost transferate şi active de peste 500 de milioane de euro, finanţate de la Banca Comercială Corporativă a bancherului fugar Ţvetan Vasilev.

Sursa: Monitor.bg/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...