Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Dinamo București a reușit una dintre cele mai spectaculoase reveniri ale sezonului din campionatul național de baschet masculin și s-a impus, vineri seară, pe teren propriu, în derbiul cu Steaua București, la ultima fază a meciului contând pentru etapa a 24-a din Liga Națională.
Dinamo a întors un deficit de 16 puncte și a decis partida la ultima fază, prin coșul lui Jonathan Stark.
Deși Dinamo pornea ca mare favorită, având în vedere situația din clasament, Steaua a dominat prima parte a jocului. Echipa stelistă a preluat conducerea după un prim sfert excelent din punct de vedere defensiv, scor 22-11.
La pauza mare, Steaua conducea cu 41-33, menținându-se în avantaj și înaintea ultimului act, scor 68-60.
Echipa antrenată de Andrei Mandache a controlat ritmul și a profitat de startul slab al dinamoviștilor, care nu au marcat în primele minute ale meciului.
Finalul a aparținut însă formației pregătite de Zydrunas Urbonas, care a revenit treptat și a câștigat sfertul patru cu 21-12.
După mai multe schimbări de lider, Dinamo a trecut pentru prima dată în avantaj pe final. Steaua a replicat, revenind în frunte. Dar, la ultima posesie, Stark a pătruns și a marcat coșul victoriei, stabilind scorul final: 81-80.
La nivel individual, Radu Vîrnă a fost principalul marcator al gazdelor, cu 23 de puncte (100% la libere), urmat de Jonathan Stark, cu 21 de puncte și 8 pase decisive. Vyacheslav Bobrov a contribuit cu 15 puncte și 9 recuperări.
De partea cealaltă, Juwan Gray a încheiat cu 26 de puncte și 6 recuperări, iar Dame Adelekun a reușit un double-double (15 puncte, 12 recuperări). Kenny Dye a încheiat cu 15 puncte și 6 pase decisive.
În urma acestui succes, Dinamo ajunge la nouă victorii consecutive și urcă pe locul secund în clasament (16-7). Steaua, cu bilanț de 10-13, își reduce considerabil șansele de calificare în play-off, ocupând locul 9.
Tot vineri seară, CSU Sibiu a învins CSM Galați, în deplasare, cu scorul de 98-79, ajungând pe locul 6 (12-11). Gălățenii rămân fără victorie în actuala stagiune, situându-se pe ultima poziție.
(sursa: Mediafax)
Clasament
Loc Echipa Meciuri Jucate Puncte
1 CSM CSU Oradea 22 41
2 CS Dinamo București 23 39
3 CSO Voluntari 21 38
4 SCM „U” Craiova 22 35
5 SCM Timișoara 22 35
6 BC CSU Sibiu 23 35
7 FC Argeș Pitești 21 34
8 CS Vâlcea 1924 21 34
9 CSM Târgu Mureș 22 33
10 CSA Steaua Sharks București 23 33
11 Rapid București 21 32
12 CSM Corona Brașov 21 30
13 CSM Ploiești 21 27
14 CSM Galați 23 23
15 CSM Târgu Jiu 22 23