G4Media.ro

Die Presse: 660.000 de hectare au căzut pradă flăcărilor în Europa /…

Sursa foto: IGSU

Die Presse: 660.000 de hectare au căzut pradă flăcărilor în Europa / Este cea mai mare suprafața de când se înregistrează incendiile de pădure

Anul acesta nu doar statele mediteraniene au fost lovite de incendii. Slovenia a avut parte, după mai multe generaţii, de cel mai cumplit incendiu de pădure. În sudul Franţei sunt evacuaţi în aceste momente mii de persoane, scrie Die Presse, citată de Rador.

Din cauza diferitelor incendii din Europa a ars deja o suprafaţă de 660.000 ha – o valoare record din 2006, de când se înregistrează de sistemul de infromaţii datele privind incendiile de pădure – Effis.

Potrivit acestora anul acesta incendiile nu s-au limitat în principal doar la ţările din zona mediterană cum s-a întâmplat anterior, ci au avut de suferit şi alte regiuni. Astfel Slovenia a avut parte de cel mai cumplit incendiu de pădure de generaţii.
„2022 s-a dovedit a fi până acum un an record” – a afirmat Jesus San-Miguel, coordonator de la Effis.

„Seceta şi temperaturile extrem de ridicate au cuprins întreaga Europă.” Rezultatul este extinderea enormă a incendiilor de pădure. „Situaţia este neliniştită – iar noi ne aflăm abia în mijlocul sezonului de incendii”. Anul acesta până acum ţara cel mai grav lovită a fost Spania cu o suprafaţă arsă de 249.000 ha. Urmează România cu 151.000 şi Portugalia cu peste 75.000 ha.

Între timp în sudul Franţei au avut loc noi valuri de incendii, iar mii de oameni au fost din nou forţaţi să-şi lase casele pradă flăcărilor. Potrivit informaţiilor comunicate duminică de autorităţile locale din departamentul Aveyron, un incendiu care părea că era pe punctul de a fi stins a izbucnit din nou cu toată forţa, ducând la distrugerea a încă 500 ha de pământ, iar duminică dimineaţa se ajunsese deja la peste 1.200 ha.

Focul izbucnise lunea trecută, au fost evacuate preventiv 3.000 de persoane, dar după ce focul ajunsese sub control, au revenit. În estul Franţei poliţia a anunţat la sfârşitul săptămânii că accesul în cele mai multe păduri din zona apropiată de graniţa cu Germania a fost interzis pentru a reduce riscul izbucnirii unor noi focare.

În sud-vestul Franţei o ploaie din noaptea spre duminică a permis un scurt răgaz pentru o odihnă după distrugerea a 7.400 ha. Potrivit unui pompier din zonă, „avem o mică pauză, dar lupta încă nu s-a terminat.” În regiunea Bordeaux se află de sâmbătă zeci de pompieri din Austria inferioară veniţi să ajute.

Sursa: Die Presse/ Rador/ Traducerea: Imola Stănescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Daca nu mai sunt padurari care sa le ingrijeasca … Se taie lemnul bun, se lasa ala uscat.

  2. Ai zice ca parca si-ar dori niste Imobiliare …

  3. Traim intr-o lume diabolica, clatiti-va bine cu apa rece.