Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Home » Economie » Destinații pentru familii cu copii, bune de trecut în revistă pentru mini-vacanța de Paște: De la dinozauri și zimbri la căsuțe „de zâne” și plimbări cu catamaranul
Destinații pentru familii cu copii, bune de trecut în revistă pentru mini-vacanța de Paște: De la dinozauri și zimbri la căsuțe „de zâne” și plimbări cu catamaranul
De la parcuri cu dinozauri sau unele de aventură la rezervații cu zimbri, case „de pitici”, aquapark-uri cu tobogane gigant sau grădini zoologice, plimbări cu catamaranul sau tiroliene – sunt câteva dintre opțiunile pe care le-ați putea lua în considerare pentru o excursie în familie, mai ales că se apropie mini-vacanța de 1 Mai și Paște. Ghidul de locuri pentru cei mici ClubulCopiilor.ro face o trecere în revistă a unor destinații din România care merită vizitate împreună cu juniorii.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
În Sibiu și împrejurimi
Poate unul dintre cele mai populare locuri din Transilvania pentru familiile cu copii este Porumbacu de Sus, un sat aflat în județul Sibiu la baza Muntelui Negoiu din Munții Făgăraș unde aveți o colecție de obiective pe care vi le propunem să le vizitați, conform platformei.
Castelul de Lut, Valea Zânelor are o arhitectură care copiază basme. Castelul este construit în întregime din materiale naturale, cum ar fi lutul, paiele și lemnul, fiind unul dintre cele mai instagramabile locuri din țară. Perioada cea mai potrivită în care să faceți o vizită aici este la finalul primăverii și, bineînțeles, vara care este anotimpul ideal pentru ieșiri și concedii. Castelul de Lut este deschis zilnic, dar momentan nu puteți decât să-l admirați din exterior, accesul în căsuțe nefiind permis. Obiectivul acesta este potrivit pentru voi dacă faceți o vizită scurtă în zonă și vreți să-i impresionați pe copii arătându-le aceste căsuțe și făcând o plimbare în timp ce admirați peisajele. Pentru noi a fost o ieșire minunată pentru poze și un mic picnic în natură.
Povestea Calendaruluivă îndeamnă să “Pătrundeți în lumea magică a copilăriei” în timp ce vizitați și admirați căsuțele colorate de diverse forme și decorate în stiluri pline de veselie: Căsuța de turtă dulce, Căsuța Dragobete, Căsuța Ciupercuță, Căsuța Amintirilor, Căsuța Stejarul Poveștilor etc. Căsuțele sunt reprezentative pentru legendele celor 12 luni ale anului și tradițiile care le însoțesc. Această destinație este recomandată de copii care au vârste mai mici, deoarece pentru cei mai mari s-ar putea să nu prezinte atât de mult interes. Se organizează și ateliere creative, de gastronomie sau chiar șah.
Sursa foto: Povestea Calendarului, Facebook
Dacă vi se face foame puteți trece pe la Coliba Haiducului unde degustați o pizza pe vatră, o plăcintă sau alte preparate delicioase.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.