Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Vicepreşedintele Comisiei pentru Educaţie din Camera Deputaţilor, Alexandru Muraru (PNL), critică declarațiile liderilor PSD pe tema proiectului de buget pus în dezbatere publică de Ministerul Finanțelor.
”Agitația social-democraților în jurul bugetului pe anul 2021 este sterilă și plină de demagogie. În primul rând, economia crește cu 4,3% în România, mai mult decât media la nivelul țărilor din Uniunea Europeană, estimată pentru anul 2021 la 4,1%”, arată deputalul liberal într-un comunicat de presă.
El susține că ”sunt alocați 5.7 miliarde euro Ministerului Educației de la bugetul național, prin Planul Național de Redresare și Reziliență se vor aloca alți 1,8 miliarde euro, iar prin programe europene, sunt preconizate investiții în resursa umană și infrastructura școlară de 500 milioane euro. 70 milioane euro se vor aloca doar pentru plata profesorilor pentru acțiuni remediale pentru elevii care nu au parcurs toată materia pe semestrul I din cauza pandemiei”. (Sursa Foto: Facebook/ Alexandru Muraru)
da cu apele romane cum e ? cu chirica/alexe/animalu politic? da cu fostul sef de la apele romane? mai auzim ceva?
Dar cu sotia vicelui CJ Iasi, angajata cateva zile la cabinetul sau parlamentar si detasata peste noapte la Palatul Culturii din Iasi? Degeaba dati din gura, sunteti fix ca cei de dinaintea voastra sau chiar mai rau … Genul acesta de indivizi, care pozeaza in lupi moralisti, sunt cancerul societatii!
Pe când o lista cu cei de la PNL ,,plantați” pe posturi de când a plecat PSD-ul?