Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul AUR Mihail Neamţu a solicitat Biroului permanent al Camerei Deputaţilor sancţionarea deputatului USR Alexandru Dimitriu pentru că l-a făcut „propagandist putinist infect” în plenul forului legislativ, solicitarea fiind trimisă, luni, Comisiei juridice pentru analiză, transmite Agerpres.
Reamintim că la finalul lunii martie Neamţu, care era și preşedintele Comisiei pentru Cultură, arte şi mijloace de informare în masă din Camera Deputaţilor, i-a jignit grav, folosind un limbaj vulgar, pe cei care îl cataloghează ca fiind „putinist” şi „moscovit” pentru că ar fi primit 500 de euro de la Bogdan Peşchir, arestat preventiv şi acuzat că ar fi principalul finanţator al campaniei electorale a lui Călin Georgescu.
Într-un videoclip de jumătate de minut, Neamţu li se adresează contestatarilor săi cu apelativele de „nenorociţi” şi „nesimţiţi”, încheind mesajul cu o injurie care nu poate fi reprodusă în spaţiul public. George Gima, membru USR, îi cerea demisia din funcţie.
Neamțu a avut, de asemenea, mai multe ieșiri în spațiul public în care era aliniat retoricii Kremlinului.
Revenind la episodul recent de scandal, Neamțu a vorbit el însuși despre violență verbală și injurii:
Potrivit deputatului, „aceste formulări depăşesc cadrul libertăţii de exprimare şi ating forma unei atitudini denigratoare, incompatibilă cu demnitatea democraţiei parlamentare”.
El a cerut conducerii Camerei Deputaţilor să dispună verificarea conformităţii acestor expresii cu prevederile regulamentului, evaluarea consecinţelor disciplinare ori a sancţiunilor procedurale care se impun la adresa deputatului Dimitriu, precum asigurarea unui cadru de dezbatere în plen care să respecte principiile decenţei, respectului reciproc şi normele conducerii publice.