Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care prevede instituirea anului 2024 ca „Anul Avram Iancu”, relatează News.ro.
Actul normativ are ca obiect de reglementare instituirea anului 2024 ca Anul Avram Iancu.
Astfel, Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora, pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări culturale, artistice sau educaţionale dedicate celebrării vieţii şi activităţii lui Avram Iancu.
Aceste instituţii pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulării în bune condiţii a manifestărilor, în limita alocărilor bugetare aprobate.
Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de for decizional şi astfel legea merge la promulgare.
Parlamentul Romaniei are Obligatia Morala de a Legifera in 2024, Ziua de 15 martie, Zi de Doliu National pentru Comemorarea Victimelor de la Ip si Treznea.