Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul PNL Alexandru Muraru a declarat la RFI că fostul ministru al justiției, Cătălin Predoiu, criticat pentru legile justiției modificate în 2022, că ”ce au făcut magistrații în interiorul sistemului nu poate fi pus în cârca domnului Predoiu”. Precizările vin în urma documentarului Recorder despre justiția captură, în care se arată că un rol în controlul justiței l-a jucat și modificarea legilor sub ministrul Predoiu.
Întrebat dacă liberalul Cătălin Predoiu, fost ministru de resort, care a adus modificări la legile justiției, modificări criticate de o bună parte a societății civile, are de dat niște explicații acum, Alexandru Muraru a precizat: ”Nu vreau să exonerez pe nimeni de vini morale și așa mai departe. În momentul de față, este în SUA, va reveni în următoarele zile, dar vreau să vă spun că domnia sa și-a exercitat mandatul de ministru al Justiției într-un moment în care România avea acele obligații deschise de peste 15 ani, pe acel Mecanism de Cooperare și Verificare și pe acel calendar din PNRR.
Deci practic, sarcina ministrului Predoiu a fost să aducă în fața Parlamentului un pachet legislativ care era cerut de Comisie (…), dar vreau să vă spun un lucru, trebuie să facem distincția între acel cadru legislativ în materia justiției, care a fost considerat la acea vreme compatibil cu standardele UE privind independența sistemului judiciar și lupta anticorupție și de aici încolo, de la acest pachet al justiției, care a permis închiderea MCV, îndeplinirea jaloanelor din PNRR și chiar integrarea României în Schengen, până la a vorbi despre ceea ce se întâmplă efectiv în instanțe și cum sunt aplicate acestea de către actorii sistemului judiciar, vreau să vă spun că este o cale foarte lungă, adică mă refer la CSM, la instanțe, la parchete, inclusiv la procurorii de rang înalt.
Deci modul în care sunt gestionate aceste proceduri de numire, modul în care se folosesc instrumentele de anchetă, modul în care sunt aplicate garanțiile de independență sunt în logica separației puterilor în stat și ține de responsabilitatea Justiției însăși”.
Întrebat dacă susține că de fapt Cătălin Predoiu nu are nici o vină, în contextul dezvăluirilor din documentarul Recorder, vicepreședintele PNL a răspuns: ”Am spus că domnia sa a fost la conducerea Ministerului Justiției când ministerul era într-o situație foarte dificilă (…). Sigur că domnia sa va veni în țară și sunt convins că va răspunde tuturor întrebărilor, nelămuririlor, dar vreau să vă spun că orice fel de tip de acuzație sau suspiciune din punctul meu de vedere este mult mai mică și dimensiunea acestora trebuie să fie reduse în raport cu ceea ce au făcut cei care au condus efectiv destinele Justiției și mă refer la cei care au condus CSM, cei care au condus principalele instanțe, Înalta Curte, Curtea de Apel București, cei care dețin funcțiile de conducere (…). Deci ceea ce au făcut magistrații în interiorul sistemului nu poate fi pus în cârca domnului Predoiu”.
La remarca realizatorului că PNL a fost un beneficiar direct al acestor complicități dintre politic și justiție și că analiza tezei de doctorat a fostului președinte PNL Nicolae Ciucă a fost suspendată de o judecătoare a Curții de Apel București, un lucru care la vremea respectivă a bătut la ochi și întrebat ce ar trebui să se întâmple acum în partid, Alexandru Muraru a răspuns: ”Premierul Ilie Bolojan a spus foarte clar că este momentul unei resetări totale. Asta înseamnă că avem nevoie de o legislație nouă, complet nouă, care să permită practic să reformăm cu adevărat sistemul și sigur, vinovățiile, dacă ele există, sunt individuale și nu cred că pot fi colective”.
Citește și
Tâlharii care jefuiesc averea publică se apără între ei.
Acum știm cine îl apară, cine e parte a sistemului corupt.
Corb la corb…
Ce a mai șoptit doamna Ionela Tudor după ce a vorbit cu Lia? Ne poate spune domnul Muraru?
Predoiu demisia și dispariția definitivă din politică !
Fratii Muraru (unul parlamentar, celalalt ambasador in SUA), de la PNL Iasi, au facut scoala politica slinoasa a penalului Relu Fenechiu, asa ca e normal sa apere ticalosii.
Unii spun chiar ca ambii frati au „ochi albastri” si niste trese ascunse sub costumul civil… 🙂
Nea Muraru, ce sa faca si el? Pai daca nu era Predoiu, ministrul plastilina (maleabil si lipibil in orice post) se mai modificau in 2022 legile justitiei sa ajunga in halul in care sunt acum? Ce sa faca si el? Pe la Iasi ce se mai aude de Chirica? Mai are Alexe ceva tabla de vanzare?
Te-am pupat! Succesuri!