Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Deputatul botoșănean Lucian Feodorov, președintele organizației AUR Botoșani, a încetat din viață, a anunțat miercuri Monitorul de Botoșani.
Decan de vârstă în Parlamentul României, Lucian Feodorov a suferit un infarct pe data de 5 februarie și a fost internat în comă profundă într-un spital din București.
Din păcate, starea lui nu s-a îmbunătățit în niciun moment, iar miercuri dimineață a încetat din viață.
Anunțul a fost făcut de copreședintele partidului AUR la nivel național. “Dumnezeu să te așeze în rândurile drepților, domnule președinte – decan de vârstă. Am avut multe de învățat de la matale”, a fost mesajul lui George Simion, în dimineața zilei de miercuri.
În vârstă de 79 de ani, Feodorov era cel mai vârstnic parlamentar. Acesta a condus, în 2 decembrie 2020, şedinţa de constituire a Camerei Deputaţilor.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Another PRMisto hAURit 🪰 .. bites the dust !! Cum au fost umflatzi ei .. în câteva luni (de la locale,la parlamentare) de la nici 1% la 10 % .. 😂😂 Haules baules, Românistanul”ieuropean”
Mortală exprimarea ”Am avut multe de învățat de la matale”. De mare ținută aleasă , de înaltă considerație, o dovadă clară a nivelului ridicat de educație al preșului Simion.
Feodorov este nume traditional românesc. Se vede pe cine slujea….
Cu siguranță Armand, Julien, Fritz, Cosette, Allen sunt nume traditionale românești.
@Joy daca nu te-ai prins, este retorica pe care a primit-o USR de la aceeasi baieti care si ei la randul lor au in partid nume „traditionale”. Asa ca stai jos ca nu USR a guvernat timp de 32 de ani s a furat, sutn aceelasi persoane care le pui tu dorsal.
Pai da, de acolo primeau simbria. Agenții aur au fost infiltrati de putin special pentru a crea anarhie. Nu exista membru aur sa nu producă anarhie. Când au interzis PCR în 1924, au știut de ce l-au interzis, că era de sorginte sovietica, așa cum este și AUR și PSD.
Nu USR si-a facut o agenda publica din discursuri prin care condamna multiculturalismul, asadar replica ta nu-si are rostul in contextul dat.
Se reorganizează alegeri sau locul vacant revine automat la AUR?
Cum sa se organizeze alegeri? :)))
Au invadat rusii Ucraina, pe atunci a inceput infarctul. Gata cu banii din Rusia.
Sau cand a murit useristul de serviciu care a vazut ca nu ma ia bani de la globalisti.
Serios, glume din astea sa te bucuri de un om decedat este de prost gust si voi faceti aur partid extremist😂😂😂 ati plecat toti de pe roddit alt colt de extremism al usr aici ? :))
„Ca nu ma ia bani”; „glume din astea […] este de prost gust”, iar unele semne de punctuatie sunt in vacanta… eterna. Esti cumva deputatul AUR care nu-si putea citi juramantul in Parlament? :)) Nu m-ar surprinde. Voi nici dupa inceputul crimelor lui Putin din Ucraina inca n-ati reusit sa iesiti din razboiul asta imaginar cu „globalistii”. Si apropo – urmareste comentariile tovarasilor tai de acum aproape 2 luni, cand a incetat din viata senatorul USR, Cosmin-Cristian Viasu si sa vii dupa sa acuzi de extremism alte partide.
A vazut cat s-a facut rubla. La un calcul simplu si-a dat seama ca e somer. Sa ii fie tarana usoara.
Fanaticul progresist, puroiul societății.
Conservatorul exaltat, cancerul societatii.
Te-ai bucurat și când a murit senatorul USR de Sălaj Cosmin-Cristian Viaşu?
O veste bună și la mai mulți!
Sper sa ajunga in iad fix acolo unde ii este locul lui 🤮
Odată cu mata sa ajunga in iad. Sa sare in ranga
De la MATALE…: pieileanu ionash sondoru” stie …78 ani e mult peste sperantza romanilor begetzi…( escu…rov…)….
Excelentă constatare domnule Nahir !
in acest moment trist sa nu instigăm la ură ci la bucurie
Asta a mâncat tot de la cantina parlamentului, n-a mai ținut cont ca e cardiac și trebuia sa țină regim, iar infarctul i-a fost izbăvitor :)).