G4Media.ro

Deloitte: România pierde din avantajul fiscalității scăzute. Mai multe state din regiune…

Deloitte: România pierde din avantajul fiscalității scăzute. Mai multe state din regiune și-au redus cotele de impozit pe profit

România va putea miza tot mai puțin pe avantajul fiscalității scăzute în atragerea investițiilor în condițiile în care mai multe țări din regiune și-au redus cotele de impozit pe profit începând cu anul 2017, arată o analiză a companiei de audit și consultanță fiscală Deloitte România, potrivit unui comunicat de presă remis marți.

Ungaria (9%), Bulgaria (10%), Polonia (15%, pentru micile afaceri) și Lituania (15%) sunt printre statele care au cote de impozit pe profit mai mici decât România (16%), în timp ce Croația (18%) și Slovacia (21%) și-au redus cotele în anul 2017.

Analiza mai arată că, începând cu anul 2013, un număr de 13 state membre și-au diminuat cotele de impozit pe profit, iar 8 dintre acestea au făcut-o în ultimul an.

„Deciziile de scădere a cotelor de impozit pe profit în 2017 – 2018 luate aproape simultan de 8 state membre reprezintă o schimbare substanțială de abordare. Până anul trecut, majoritatea țărilor Uniunii Europene au tratat cu precauție reducerea fiscalității. Este de așteptat ca tendința să continue în anii următori având în vedere declarațiile oficiale ale unor state, cum ar fi Franța, Polonia și Belgia. În acest context, devine evident faptul că România va putea miza tot mai puțin pe fiscalitatea redusă ca avantaj major de atragere a investitorilor și că va trebui să se concentreze pe alte politici favorabile pentru mediul de business, cum ar fi predictibilitatea și stabilitatea legislativă, reducerea birocrației, dezvoltarea infrastructurii, pregătirea forței de muncă”, a explicat Dan Bădin, partener coordonator pentru Servicii Fiscale și Juridice al Deloitte România.

„Cauza principală a reducerii cotelor de impozit pe profit o reprezintă competiția internațională de atragere a investițiilor străine. În acest context, diminuarea de către SUA a cotei de impozit pe profit de la 35% la 21% poate fi considerată un punct de cotitură care a antrenat mai rapid decât se anticipa măsuri similare în statele membre UE. Toate aceste decizii marchează o schimbare de abordare a statelor dezvoltate în condițiile în care până în 2017, tendința generală a fost de menținere a cotelor, guvernele nedorind să își afecteze negativ veniturile bugetare. Totodată, la nivelul UE se dorește pe viitor uniformizarea bazei de impozitare a profiturilor prin adoptarea unei baze de impozitare comune care va conduce la o nivelare a facilităților fiscale. Astfel, există posibilitatea ca pe termen mai lung, cel puțin în UE, cota de impozit să devină singura pârghie a guvernelor din perspectiva competitivității fiscale”, a mai explicat Dan Bădin.

(Sursa foto: Pixabay.com, Sursa grafic: Deloitte România)

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Din seria: tara arde si baba se piaptana.

    Sau in traducere libera: conducerea tarii se preocupa de orice altceva, doar de atragerea si pastrarea investitorilor NU.