Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Marele premiu al loteriei de Crăciun din Spania, „El Gordo”, a ajuns în orașul La Baneza din regiunea Leon grație biletelor vândute de clubul de fotbal local La Baneza, care face parte din a 6-a ligă spaniolă. Președintele echipei a avut o reacție amuzantă la aflarea veștii.
Orașul are o populație de 11.000 de persoane și premiul total câștigat s-a ridicat la 468 de milioane de euro. În timpul sărbătorilor de pe stadionul Llanada, președintele clubului, Gonzalo Prieto, a fost ridicat pe brațe de suporteri.
Acesta a declarat că banii vor fi folosiți „pentru a îmbunătăți echipa și, de asemenea, pentru La Bañeza”, după o perioadă recentă de dificultăți economice, potrivit Tribuna.
Prieto a glumit apoi: „Dacă Vinicius este nemulțumit, îl cumpărăm noi”.
El a adăugat că premiul este împărțit cu „directorii, antrenorii, jucătorii și vecinii noștri”. Comentariile au fost făcute într-o notă de bună dispoziție, în timp ce orașul sărbătorea un câștig istoric.
În realitate, starul de la Real Madrid are suficienți bani încât să poată cumpăra și deține el însuși La Bañeza, iar clubul vede câștigul ca pe o nouă etapă din viața sa, reușind să se redreseze economic.