Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Parlamentul European a adoptat marți noua legislație a UE privind echilibrul între femei și bărbați în consiliile de administrație ale marilor companii listate la bursă, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene. Astfel, până în 2026, marile companii listate companiile vor trebui să aibă 40% din sexul subreprezentat în rândul directorilor neexecutivi sau 33% în rândul tuturor directorilor.
Odată publicată în Jurnalul Oficial al UE, directiva va intra în vigoare la 20 de zile de la publicare, iar statele membre vor avea la dispoziție doi ani pentru a transpune dispozițiile sale în legislația națională.
Cu această ocazie, președintele von der Leyen, împreună cu vicepreședintele Jourová și comisarul Dalli, au declarat că „Acesta este un moment mult așteptat, un moment care trebuie sărbătorit ca un progres în ceea ce privește egalitatea de gen. După zece ani de la propunerea sa de către Comisia Europeană, vom avea acum o lege a UE pentru a sparge bariera din consiliile de administrație ale societăților cotate la bursă. Există o mulțime de femei calificate pentru posturi de conducere și, cu noua noastră lege europeană, ne vom asigura că acestea au o șansă reală de a le obține.”
Si indieni cati maica ?
Mai bine membru de partid decât competent!
Conditia privind procentul de reprezentare al categoriei ‘amante, nepoate si neveste’ este deja indeplinit de Romanika.
NU-I PROBLEMA. LE FACE PARTIDUL CUMULARDE.
Comunismul vestic.
Maine poimaine vor lua femei cu arcanul, fie ca vor sa lucreze fie ca nu. Trebuie sa fie acolo, ca la parada de 23 august, nu conta daca vrei sa nu, trebuie sa vada liderul.
Apropos, la mineri, de ce nu se vrea cel putin 33 la suta femei?
Si de ce sa fie cota de gen numai in consiliu si nu si la lopata?
Sau cota la crescut copii?
Foarte bine. Domnii cărora nu le convine sa emigreze in patria lor, Afganistan.
hai sa punem si 33%din femei in mine
E vremea ca femeile să opereze vidanjele. Obligatoriu.
Asa e. Mamica s-a priceput si iata ce a rezultat. Un carnat cu ochi destept ca tine.
Cand va apucați sa va creșteți copiii, domnilor.
bine ati revenit in comunism! Credeati ca ati scapat, astia peste 40 de ani? Hahahaha.
Du-te in UK sa gusti Brexitul si apoi vino si latra aici.
uite de asta incep sa am o mare problema cu directia ue. Decat asa ceva, mai bine fara, chiar nu imi e dor de tacamuri de pui, pelete de creveti vietnamezi soia si peste oceanic.
40% LGBT+, 40% femei, pentru delfini nici un procent?
Criteriile sunt aceleași insa e necesar ca 40% sa fie femei competente. Nu 60% bărbați competenți si 40% bărbați incompetenți, doar pe criteriul organelor genitale masculine.
Și dacă e o singură directoare/director, e musai să fie și bisexuală sau măcar bi-curios ca să se încadreze în procentaj?
urSula deja a dereglat Europa din foarte multe puncte de vedere si nimeni nu zice nimic, de frica sa nu fie acuzat ca ar avea ceva cu femeile.
I s-a pus un baros in mina unei individe extrem de frustrata, devenita extrem de nociva si distructiva.
Pregătesc popcorn pentru când 40% din preoții ortodocși vor trebui să fie musulmani.