De la echipa Școlii generale nr. 103 din Apărătorii Patriei, căpitan pe Wembley: Povestea primilor ani din cariera lui Mircea Lucescu / ”Scotea” 11,6 secunde pe 100 m / A jucat în ”națională” în al doilea an de la legitimarea ca fotbalist

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne in Discover

Un portret al tânărului fotbalist Mircea Lucescu, făcut de jurnalistul Ovidiu Ioanițoaia în anul 1970, ne amintește detalii puțin cunoscute din cariera lui, în revista ”Educație fizică și sport” .

Aflăm că Lucescu a început fotbalul la vârsta de 9 ani, iar abia în anul 1959 joacă chiar pe stadionul ”23 August”, cel mai mare din țară în acea perioadă, la o competiție școlară.

În toamna anului respectiv, Lucescu facea parte din echipa Școlii generale nr. 103 din Apărătorii Patriei, care participa, pe stadionul „23 August”, la finala școlilor elementare. Echipa sa pierde, însă a fost unul din cele mai importante momente din viața lui de fotbalist.

Nu știe multe persoane că Lucescu a ”cochetat” cu atletismul. În jurul vârstei de 14 ani aleargă în probele de semifond (800 și 1.500 m). Renunță în curând, dar din acea perioadă rămân timpii obținuți de el: 11,6 secunde pe 100 m, 5,95 m la lungime, 1,65 m la înălțime.

În 1962 se produce prima sa legitimare ca fotbalist, în cadrul Școlii sportive nr. 2 din București (antrenor Victor Stănculescu). Remarcat în cadrul unor meciuri ale campionatului de juniori, este invitat la antrenamentele echipei Dinamo București. În cele din urmă, din cauza distanței – „trebuia să pierd mai mult de două ore numai cu drumul!” – se vede nevoit să abandoneze.

În 1963, urmărit de antrenorului Traian Ionescu, este legitimat pentru Dinamo. Se pregătește cu echipa, dar apariția sa într-o partidă oficială, întârzie.

Dar în toamna aceluiași an se consumă primul său debut internațional: face parte din reprezentativa de juniori a României, care termină la egalitate (0-0) cu Bulgaria, la Ploiești. Joacă, așadar pentru ”națională” în al doilea an de la prima sa legitimare.

În anul 1964 rămâne la Dinamo pe banca rezervelor. În tot cursul anului nu va juca decât 27 de minute în divizia A.

Debutează într-un meci contra Rapidului (5-2), fiind introdus pe teren abia în minutul 83.

În 1965 – tracasat tot mai mult de neutilizarea sa („începusem să-mi fac probleme dacă am, într-adevăr, talent”) – Mircea Lucescu optează pentru Politehnica (Știința) București, din divizia B, unde va rămâne până în primăvara lui 1967, notează Ioanițoaia.

De la clubul din Divizia B, în 6 noiembrie 1966, Lucescu îmbracă pentru prima oară tricoul echipei naționale, la București, în meciul contra Elveției (4-2).

În iunie anul următor, îndeplinind norma – 10 jocuri în echipa reprezentativă (ultimul a fost România – Italia 0-1) –, Mircea Lucescu devine ”primul maestru al sportului” din divizia B.

În 1967 și 1968 își continuă ascensiunea, jucând la Dinamo și în echipa națională.

”În 1968 pare hotărât să renunțe la fotbal în favoarea carierei profesionale”, scrie Ioanițoaia.

Un șir întreg de accidentări, rămânerea pe banca rezervelor timp de mai multe etape, par să alimenteze această renunțare, când intervine memorabila finală a Cupei, Dinamo – Rapid 3-1, finală pe care însuși Lucescu o definește drept „momentul crucial al carierei mele fotbalistice”. Dezamăgit, hotărât să abandoneze, Mircea Lucescu face din acea finală un superb spectacol, evoluând senzațional: introdus pe teren în minutul 75, trimite o pasă decisivă lui Dumitrache, care egalează (1-1). În prelungiri, Lucescu marchează cele două goluri ale victoriei!

Din acest moment, Lucescu se dedică total fotbalului și la 15 ianuarie 1969, pe Wembley, este căpitanul reprezentativei care reușește un valoros 1-1 în compania campionilor mondiali.

La 12 octombrie 1969, în aceeași calitate, își conduce coechipierii spre una dintre cele mai prețioase victorii ale calificării în turneul final al campionatului mondial: 1-0 cu Portugalia.

”Carnetul de antrenament” al jucătorului Mircea Lucescu

În 1970,  Mircea Lucescu a prezentat pentru revista ”Educație fizică și sport” „cartea de pregătire” utilizată la clubul Dinamo.

LUNI: De obicei, zi liberă. La antrenamente nu participă decât jucătorii care nu au fost incluși în formație în meciul de duminică.

MARȚI: Antrenamentul are loc dimineața și durează circa 100 de minute. Începe cu o încălzire care conține numeroase exerciții dedicate mobilității articulare. Timp de 10-15 minute, se execută diferite mișcări circulare, rotiri, îndoiri și câteva reprize de genuflexiuni, menite să contribuie la îmbunătățirea forței, capitol la care căpitanul echipei naționale se consideră încă deficitar.

Urmează o „repriză” de jocuri complementare (baschet, handbal, tenis cu piciorul), care are drept scop, pe de o parte destinderea și reacomodarea la efort, pe de alta dezvoltarea simțului tactic (baschetul și handbalul – cu mișcări înșelătoare, cu schimbarea direcției), a vitezei pe distanțe scurte (handbal), a siguranței în transmiterea mingii (tenis).

Urmează un joc de antrenament dirijat. În final, o nouă „repriză” de exerciții fizice. (De remarcat: în perioada pregătitoare, dinaintea campionatului, ziua de marți găzduiește – obișnuit – două antrenamente).

MIERCURI: Antrenamentul are loc după-amiază, durează două ore, are cea mai mare intensitate din cursul săptămânii. După obișnuita încălzire, urmează o serie de exerciții menite să îmbunătățească pregătirea specifică.

Individual, sub conducerea unuia dintre antrenori, se execută centrări, driblinguri (cu un fundaș pasiv, semipasiv, activ), slalomuri (printre jaloane sau printre apărători, care de asemenea pot fi pasivi sau semipasivi), sprinturi (de obicei 20 pe distanța a 30 de metri), șuturi la poartă (din toate pozițiile față de poartă), lovituri libere (cu sau fără zid), lovituri de colț (în special de pe aripa stângă). În partea ultimă a antrenamentului, participă la un joc („miuță”) pe suprafață redusă (pentru îmbunătățirea transmisiei balonului), cu porți mici (pentru precizia șutului).

JOI: Antrenamentul are loc tot după-amiază, cu o intensitate în scădere. În eventualitatea în care echipa nu susține un meci amical, antrenamentul se desfășoară după următorul program: încălzire, jocuri cu temă (5 atacanți contra 4 apărători, joc împotriva apărării cu „libero”, joc cu două vârfuri de atac dublu marcate etc.), pregătire individuală.

În mod obișnuit, după antrenamentele de joi, se rămâne timp de 20-30 de minute pe teren pentru a insista, asupra carențelor demonstrate în ultimele evoluții.

VINERI: Are loc un antrenament tactic comun, în funcție de echipa cu care se joacă duminică. La sfârșitul lecției tactice (începută la cabine și aplicată pe gazon), este programată o nouă „miuță” în care se urmăresc orientarea pe spații reduse, evitarea adversarilor supranumerici, demarcarea.

SÂMBĂTĂ: În cazul în care echipa joacă în deplasare (așadar, pe un teren cel mai adesea necunoscut), se face un program de exerciții fizice ușoare (30-40 de minute), menite să ducă la o cât mai bună acomodare cu terenul.

Când Dinamo joacă la București, ziua este considerată „liberă”.