Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Sportivul David Popovici a declarat, miercuri seară, la ceremonia de la Palatul Cotroceni în care a fost decorat de către preşedintele Klaus Iohannis, că trebuie făcut din sport o prioritate naţională, relatează News.ro.
„Sunt onorat şi recunoscător şi mulţumesc tuturor celor care ne-au fost aproape. Suntem doar la început. Avem o misiune pe care încercăm să o ducem la capăt şi anume să facem din sport o prioritate naţională, să face sportul ambasadorul ţării noastre”, a spus David Popovici.
Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler sportivului David Popovici, dublu medaliat cu aur, la Campionatele Mondiale de la Budapesta. Şeful statului i-a felicitat pe amândoi pentru performanţele obţinute şi a făcut apel la autorităţi să sprijine sportivii. „Fiecare tânăr sportiv trebuie să se simtă susţinut şi încurajat de autorităţi, iar aici fac un apel cât se poate de clar către decidenţi: Implicaţi-vă şi creaţi cadrul de care sportivii noştri au nevoie pentru a face performanţă! Sportivii noştri au nevoie de mai multă implicare din partea autorităţilor centrale şi locale, atât din punct de vedere financiar, cât şi prin dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii sportive, astfel încât aceştia să se poată antrena la cele mai înalte standarde”, a mai spus Klaus Iohannis.
Nu David, trebuie sa facem drumuri, scoli si spitale asa cum faci tu sport…
Un copil fabulos, in peisajul acesta sinistru, plin de tragatori pe nas si analfabeti cu „Adidas” pe piept !
Din păcate România are multe domenii mult mai importante care ar trebui făcute prioritare.