Home » Articole » Dan Barna, vicepremier: Îmi doresc ca ministerele care vor dezvolta proiecte din PNRR să fie în coordonarea mea/ Avem încă o discuție pentru „acorduri fine” cu premierul Cîțu

Dan Barna, vicepremier: Îmi doresc ca ministerele care vor dezvolta proiecte din PNRR să fie în coordonarea mea/ Avem încă o discuție pentru „acorduri fine” cu premierul Cîțu

Dan Barna, vicepremier: Îmi doresc ca ministerele care vor dezvolta proiecte din PNRR să fie în coordonarea mea/ Avem încă o discuție pentru „acorduri fine” cu premierul Cîțu
sursa foto: Inquam Photos/ George Călin
Ascultă articolul

Liderul USR Plus, Dan Barna, vicepremier în cabinetul Cîțu, a declarat miercuri seara, după votul de învestitură din Parlament, că și-a asumat coordonarea a ceea ce înseamnă dezvoltare europeană și că își dorește ca ministerele care vor dezvolta proiecte din PNRR să fie în coordonarea sa, fiind încă în discuții cu premierul.

Dan Barna a spus că miniștrii sunt oameni cu „experiență semnificativă” și că Prezența USR Plus în acest Guvern este „cea mai bună garanție că avem o șansă reală” de a face o schimbare și a promova proiecte necesare.

- articolul continuă mai jos -

„După zeci de ani în care PSD a fost majoritar în conducerea acestei țări, nu mai este timp, nu mai există răbdare”, a mai spus Barna.

El a afirmat că 70% din programul de guvernare al USR Plus se regăsește în programul guvernului Cîțu.

Liderul USR a declarat că și-a asumat poziția de vicepremier pe partea de coordonare a ceea ce înseamnă dezvoltare europeană.

„În mod concret vorbim de PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență, n.r.), această resursă de dezvoltare importantă pe care o are România și ministerele care vor dezvolta aceste proiecte îmi doresc să fie în coordonarea mea. Avem încă o discuție pentru acorduri fine cu premierul Cîțu”, a spus Dan Barna.

Parlamentul a acordat azi votul de încredere Guvernului Cîțu cu 260 de voturi pentru.

Miniștrii cabinetului Cîțu depune jurământul la Palatul Cotroceni în această seară, la ora 20.00, potrivit Administrației Prezidențiale.

Ulterior, membrii cabinetului vor merge la Palatul Victoria pentru o primă ședință de guvern.

Foto: Dan Barna și Cătălin Drulă. Sursa: Inquam Photos / George Călin

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole