G4Media.ro

Dan Barna: Organizarea alegerilor locale la termen ar fi un gest iresponsabil

sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Dan Barna: Organizarea alegerilor locale la termen ar fi un gest iresponsabil

Președintele USR, Dan Barna, declară la RFI că e nevoie de amânarea alegerilor locale, în contextul coronavirusului. ”Am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijorați cum își protejează bunicii sau copiii de această pandemie”, consideră el.

Dan Barna spune că alegerile locale ar trebui amânate, din cauza coronavirusului: ”Situația continuă să evolueze într-o direcție pe care nu o doream, dar pe care o anticipam. Și eu înclin să cred că e nevoie de amânarea alegerilor. Este o discuție pe care am avut-o și în Biroul Național și e previzibil că va fi necesară amânarea alegerilor. Deocamdată, până în toamnă, adică să fim totuși în logica în care s-ar atinge un vârf al epidemiei undeva în mai-iunie, după datele care circulă dinspre experții medicali, după care ar trebui ca până spre toamnă să reîncepem să fim funcționali”.

Liderul USR crede că ”am fi iresponsabili să organizăm acum alegeri, când oamenii sunt îngrijorați cum își protejează bunicii sau copiii de această pandemie”.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Pai normal ca nu va place USR-istilor.Sati mizerabili in sondaje, exact ca ciuma rosie.Hai Pa.

    • Salut, gunoi PSDist. Partidul tau tot in jos o s-o ia, fiindca nu mai are sustinere.

      Betivii, prostii si sclavii primariilor rurale sunt pe cale de disparitie, deci PSD va ramane fara votanti.

      Fii multumit ca esti angajat la stat, unde nu faci nimic. Daca se schimba administratia, ai belit-o, inutilule.

    • Impozitare pensii speciale??
      Impozitare salarii speciale??
      Voi tot la ciolan aveti gândul???
      Ce ati realizat voi ptr România??
      Vreti sa fiti votați???
      Meritati?

    • Eu chiar asteptam altceva Dan

      Impozitare pensii speciale
      Impozitare salarii speciale
      E stare de urgență și noi visam la alegeri??

  2. Amnistie fiscală totală, o măsura responsabilă.
    Lăsați alegerile.

    • Fara amnistie fiscala pentru firme securiste mafiote capusate la stat !

      Termina cu propaganda ciumei rosii.Virusul are putea avea si un efect pozitiv.Acum se pot curata mafiotii evationisti. Nu mai ascultati propaganda ciumei pe latrine, cand seara de seara, jegurile mafiote Ponta si Basescu , o freaca pe la latrine cu tot felul de „indicatii pretioase” la adresa guvernului.

    • @Marius

      Datoriile sunt pe hârtie oricum si niciodată nu vor fi recuperate.
      Doar ca blochează oameni activi să muncească și să ridice economia.
      Sa lăsăm preferintele politice,nu e momentul.

  3. Relansarea Economică.
    Imm uri românești și persoane fizice sau sprijine agricultura .
    Amnistie fiscală o soluție urgentă de scoatere din stand by a persoanelor active care nu pot inregistra o firmă la registrul comerțului datorita blocajului fiscal.

    • Cine vine sa-ti munceasca, in conditiile in care majoritatea oamenilor nu mai ies din casa?

    • După ce vom primi acordul autorităților, si vom avea siguranța că am scăpat de viruși trebuie să mai și muncim pentru tara asta.
      A venit acasă diaspora cu experienta in agricultura.
      Putem redeveni grătarul Europei.

  4. Amanarea ar fi un gest de bun simt in conditii de forta majora.

    Cum sa tii alegeri cand oamenii pot fi infectati?

    Numai PSD vrea alegerile la termen, sa voteze numai prostii de la sate, ei sunt de unica folosinta pentru partid, daca se infecteaza nu-i bai.

    Oricum, PSDistii de top se trateaza numai in strainatate, nu ca voi.

    • !Aveti ce votati.

      mintiti de regula sau doar ocazional, cand o cer interesele partidului?

      tocmai dumneavoastra?

      o constiinta atat de inalta si pura?

      *Marcel Ciolacu a vorbit despre ”opțiunea amânării” alegerilor locale, după ce Franța s-a confruntat cu ”un fiasco în turul întâi*
      https://www.g4media.ro/marcel-ciolacu-a-vorbit-despre-optiunea-amanarii-alegerilor-locale-dupa-ce-franta-s-a-confruntat-cu-un-fiasco-in-turul-intai.html

    • Bai, vita proasta..1.Si PSD-ul e interesat de amanarea alegerilor.2 . PSD-ul a cerut si el amanarea alegerilor…h ttps://adevarul.ro/news/politica/psd-cere-amanarea-alegerilor-locale-catastrofa-finalul-lunii-iulie-august-nu-putem-discuta-alegeri-1_5e7389ce5163ec42710a0870/index.html

    • !Aveti ce votat

      si apoi, ati uitat ce feroce ati fost militand pentru alegeri anticipate?

      ati uitat injuraturile si amenintarile la adresa Renatei Weber si a judecatorilor de la CCR care au blocat nebunia alegerilor anticipate?

      oleaca de rusine nu aveti..nu trebuie multa…oleaca, acolo…de bun simt

  5. Decat sa oferi banii statului la liber pe achiziții publice sau băncilor private mai bine o politică fiscală de încurajare a economiei romanesti si a producătorilor autohtoni.
    Impozit 0 la alimente și produse sanitare.
    Taxa clow back 2% la medicamente.
    Redeschiderea serelor si dosarelor de legume.

    Cel mai concludent efect de încurajare este momentul 0 de ștergere a datoriilor fiscale de maxim 99.999 euro pfa/pers fizică cu condiția de a produce ptr Romania minim 3 ani.

    • Sincer, e loc și de caraghioși pe lumea asta!
      PNL amin a măsurile pe care le-ar fi anunțat și PSD sau Usr. Ei sunt acum comunicatorii de serviciu.
      Scriam că mă așteptam ca Pad -ul sa transmită un singur mesaj: stați acasă!

  6. Dane, lăsa alegerile, ieși pe post și spune-le oamenilor, susținătorilor voștri să stea în casa .
    Nu&am auzit nicio formațiune politică -cu excepția PNL- sa facă asta. Până la urmă nu contează cine e premier, măsurile sunt luate de profesioniștii din ministere, care nu au treabă cu politica, politicienii care guvernează in acest moment comunica doar ceea ce alții, specialiști în domeniul lor, le-au propus.
    Prin urmare, n-ar strica sa avem liderii Pad, Iar, Pmp și care mai sunt, ieșind în spațiul public convingandu-si electoratul sa stea în casa. Ar fi o dovadă de maturitate și responsabilitate politica. Nu ne dorim sa din în locul Italiei dar, utindu-ne la cat mișună compatrioți noștri pe străzi și în spații publice, cred că vom depăși scenariul italian.
    Stați în casă pt că mai apoi sa vă puteți întâlni cu prietenii, rudele, vecinii, altfel, unii dintre noi vor rămâne numai in pozele de pe Facebook, Twitter sau WhatsApp.
    Scrieți, corespondați, citiți, vorbiți,vdansati, jucați, mâncați, plănuiți, visați, e voie!!!

    • Mie imi place sa cred ca votantii Usr nu au nevoie sa li se spuna ce sa faca,ei oricum avand o capacitate de intelegere mai dezvoltata comparativ cu cei psd.
      In schimb PSD ce face? doar sadesc samanta de indoiala si fac propaganda ruseasca pe la A3,apoi le spun oamenilor sa stea in case? pe de alta parte, oamenii care traiesc in mediul rural au si un oarecare avantaj,putand iesi in curti si ingrijindu-se de gospodarii,fara a parasi incinta.
      Eu unul sunt constient de faptul ca nu trebuie sa ies din casa, si fara sa imi spuna Barna asta.
      Lumea trebuie sa constientizeze asta singuri,nu obligati si mintiti cu tot soiul de motive/lozinci.

    • @Mesaj. Esti caraghios. Avem guvern, care anunta in fiecare zi ce trebuie sa facem. Ai vrea ca fiecare leader de partid sa dea indicatii pt proprii votanti?

  7. !Marius

    onestitate stimate domn, oleaca de onestitate!

    pai cum? nu ati fost votantul domnului Basescu?

    acum, cat nu mai este la butoane nu-i mai recunoasteti valoarea foundului?

    nu-i frumos din partea dumneavoastra!

  8. !Mesaj

    dar dragoste e voie? sau trebuie sa cerem voie de la partidul liberal?

    • Îmi pare nespus de rău că nu ai înțeles ce am scris.
      Dragostea este cel mai frumos lucru pe care-l poate experimenta un om și nu poate fi interzisa.

      Îmi place profesioniștii, avem puțini în politică, îmi vin rapid in minte: Cristian Diaconescu, Remus Borza, Victor Costache, Tudor Ciuhodaru, Florin Câți, etc. Îmi doresc o clasă politică dominată de profesioniști, de oameni care au o meserie in care au performat cat de cat, nu de unii care odată scoși din politica sunt pierduți pt că nu știu să facă nimic.

  9. Alegerile se pot face si online. Pentru toate exista un inceput.
    Daca nici in toamna nu dispare virusul si nici nu apare vreun vaccin, ce facem, amanam si parlamentarele?
    (Vreo 20, 30 de ani.)
    Acum trebuie batuta moneda pe online.

  10. !Mesaj

    dar cum de i-ati uitat pe domnii Iohannis, profesor de fizica si Ludovic Orban, inginer mecanic?

    am vazut ca in enumerarea nu ati trecut sexul …si am sarit in sus de suparare..

  11. Bună dimineața!USR+ a inițiat tema anticipatelor pe care a preluat-o pnl!!!Situația,momentan nu ii mai ajută pe niciunii!!!Votul nu poate fi online atât timp cât în zonele rurale nu exista acest serviciu!!!”Prostii”din rural au demonstrat că votează economic nu,principiul culorii!!Drept dovadă masurile economice prevăzute de actualul guvern!În continuare sunt protejate companiile și băncile,taxele și impozitele sunt amânate o lună,se dau amenzi pe care un mic întreprinzător nu le acoperă într-un an de zile deci,va închide.Si,pentru un comentator!!!La acest moment nu evazionistii închid afacerile,ei le dezvolta,pentru că au relațiile necesare de a capusa oricând este nevoie!!!Controalele de regulă sunt făcute pe baza de anonime adică cu direcție iar controalele tematice fără a preveni devin operative!!!Se vede ca esti unul din angajații frustrați dar,la acest moment economia a creat niște nișe de lucru pentru care,am văzut că ești un fin observator deci,am vrea să te vedem la treabă!!!!Iar alegerile trebuiau amânate de la întrunirea csat unde „s-a ras ca proștii!!!”în contextul în care boala era la granițele țării!!!Cum spunea Basescu:…..nici nu stii,cât de mic poți să devii!!!Vom vedea la anul!!!