Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins definitiv recursul Administrației Județene a Finanțelor Publice Bihor şi a confirmat decizia Curţii de Apel Oradea de anulare a sechestrului de peste un miliard de lei instituit pe bunurile omului de afaceri bihorean Viorel Micula, în dosarul privind recuperarea ajutorului de stat considerat ilegal de instanţele europene. Procesul privind sechestrul instituit în cazul lui Ioan Micula continuă la instanţa supremă, anunță Bihoreanul.
Soluţia a fost pronunţată joi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a menţinut hotărârea Curţii de Apel Oradea în procesul deschis de Viorel Micula, după ce AJFP Bihor a instituit măsuri asigurătorii asupra bunurilor sale şi ale fratelui său, Ioan Micula.
Totul a început în martie 2025, când Fiscul bihorean a pus sechestru pe bunurile fraţilor Micula, în încercarea statului român de a recupera peste 300 de milioane de euro plătiți firmelor din grupul European Drinks & Food și magnaților Ioan şi Viorel Micula, în urma arbitrajului de la Washington, sumă calificată ulterior de Tribunalul UE drept ajutor de stat ilegal.
În cazul lui Viorel Micula, o decizie emisă în 24 martie viza suma de 2,03 miliarde de lei, ulterior Fiscul revenind cu un „act de îndreptare a erorii materiale” prin care a redus cuantumul la 1,29 miliarde de lei.
Pentru Ioan Micula, printr-o decizie emisă în 31 martie 2025, a fost instituit sechestru pentru aceeaşi sumă de 1,29 miliarde lei.
În ambele situaţii AJFP Bihor a invocat riscul ca debitorii să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul.
Ambii milionari au contestat actele, iar pe 26 mai şi 5 iunie 2025, Curtea de Apel Oradea le-a dat câştig de cauză.
Instanţa a stabilit că, în cazul lui Ioan Micula, Fiscul nu a demonstrat existenţa unui risc real de risipire a patrimoniului, iar în cazul lui Viorel Micula a constatat că modificarea sumelor nu reprezintă o simplă corectură, ci o schimbare substanţială a actului administrativ, care nu putea fi făcută printr-o procedură simplificată.
Curtea de Apel Oradea a arătat, în esenţă, că statul poate recupera ajutoarele de stat prin procedura fiscală, dar nu poate institui sechestru „din reflex”, fără argumente concrete. Judecătorul a subliniat că măsurile de indisponibilizare sunt excepţionale şi pot fi dispuse doar dacă există dovezi reale că debitorul îşi ascunde sau îşi risipeşte patrimoniul. Or, în acest caz, Fiscul nu a reuşit să demonstreze un asemenea risc, instanţa arătând că o cesiune de părţi sociale realizată cu ani în urmă nu poate justifica, în prezent, temerea că debitorii s-ar sustrage de la plată.
normal, Savonea :)))))))))))))))
Să-l întrebăm pe Ludovic de ce a transferat voluntar aproape 200 de milioane de EURO către hoțomanii ăștia, când a fost prim-ministru!
Zice ăsta de mai sus că Savonea. Bre, justiția nu funcționează ca să acopere incompetența de la fisc și de la Parlament. Nu vezi că fiscul nici n-a știut să calculeze corect sumele din prima?!?
savonea mai albeste niste infractori
cumparati european drinks in cinstea savonierei
madam savonea vedeti ca e si un purandel de la european drinks care are niste probleme, poate rezolvati ceva .. ala de se plimba cu elicopterul, lamborghini si spuna ca romanii sunt p…i , banuiesc ca din cauza le cumpara gunoaiele lor ambalate
madam savonea vedeti ca e si un purandel de la european drinks care are niste probleme, poate rezolvati ceva .. ala de se plimba cu elicopterul, lamborghini si spuna ca romanii sunt p…i , banuiesc ca din cauza le cumpara gunoaiele lor ambalate
Eu nu înțeleg sau nu-mi sunt clare anumite lucruri.Dacă Tribunalul UE a decis că ajutoarele de stat acordate fraților Micula sunt nelegale,atunci AJFP Bihor trebuia să emită o decizie de impunere fiscală pe numele acestora, iar dacă nu se conformează voluntar la plată în termenul legal și se sustrage cu rea credință de la executarea benevolă ori nu solicită și obține eșalonarea la plată să procedeze la executarea silită.Nu îmi este clar dacă această procedură fiscală a fost demarată ,iar dacă da care este stadiul executării ei în raport cu termenul de plată legal sau convenit.
România este un stat eșuat.
Justiția din România a ajuns cârpa de care își șterg picioarele tâlharii care jefuiesc averea publică.
…
De ce nu reacționează UE la corupția din justiție?
Cum poate OECD accepta un stat capturat de tâlhari?
*se sustrag
*obțin
Saracii frati! Frati cu magistrati! de De sa facem rost de bani la buget?! mai bagam o taxa la saraci. E multi da ,,prosti,,.
milionari pe spatele fraierilor de romani,vindut apa cu zahar ,furat in draci si justitia nu vrea domle sa saraceasca alde micula,popoviciu,etc
E un nene care vine de la Bihor, CJ, Primar Oradiea… e prin guvern si el, il intreaba cineva daca si cum a supravietuit in acel judet fara sa aiba conexiuni cu acesti frati Micula?
E un nene care vine de la Bihor, CJ, Primar Oradiea… e prin guvern si el, il intreaba cineva daca si cum a supravietuit in acel judet fara sa aiba conexiuni cu acesti frati Micula?
@ Providentia Augustorum
Daca nu-ti aduci aminte, fiindca n-ai cu ce, Orban a platit banii respectivi fiindca fratii Micula pusesera deja poprire pe conturile unor companii apartinand stalui roman sau la care era majoritar… Toate in urma unor hotarari judecatorest definitive….
Ghinion…..
Problema este ca daca cineva se sustrage cu rea credinta de la executarea obligatiilor fixate printr=un titlu executoriu el trebuie executat silit.
Romania a ajuns sa fie condusa de un pekinez pe nume Savonea. Cind latra toate scrusurile din „Justitie”pardon, mafie se executa. Pe ei si pe mama lor de jigodii!!
Romania a ajuns sa fie condusa de un pekinez pe nume Savonea. Cind latra toate scrusurile din „Justitie”pardon, mafie se executa. Pe ei si pe mama lor de jigodii!!
Eu cand am intarziat(uitat/ignorat) plata impozitului de vreo 200 lei mi-a venit direct instiintare de executare…dar cand e vorba de sute de milioane…nu se intampla nimic..este evident ca suntem sclavi pe plantatia PSDPNL. Asteptam „cu drag” eliberarea din sclavie.
Baliza zice bine peste tot, Romania chiar este un stat esuat, nu cred ca este alta tara atat de persecutata financiar la nivel de contribuabil si este o hotie atat de evidenta si exagerata incat nu stiu cum am