Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Căsătoria civilă între cupluri de același sex este constituțională în Grecia, a decis Curtea Supremă a țării, respingând cererea de anulare a prevederilor Legii 5089/2024, care legaliza astfel de uniuni și permitea drepturile de adopție, scrie Kathimerini.
Curtea administrativă supremă a răspuns la un caz intentat de trei asociații, inclusiv un grup pro-viață, care se opuneau legii. Potrivit constestarilor, căsătoria între persoane de același sex schimbă conceptul tradițional de familie și dezavantajează copiii adoptați. Ei au contestat în mod specific o decizie ministerială care detaliază modul în care datele matrimoniale și parentale vor fi înregistrate în registrele civile.
Cu toate acestea, curtea a constatat că legea nu încalcă protecția constituțională a căsătoriei, familiei, maternității sau egalității. Hotărârea a subliniat că recunoașterea legală a căsătoriilor între persoane de același sex și a drepturilor de adopție aferente sunt în conformitate cu principiile constituționale și cu jurisprudența europeană.
Comisia Națională pentru Drepturile Omului a intervenit în sprijinul legii, argumentând că aceasta îmbunătățește protecția copiilor prin recunoașterea oficială a relațiilor dintre copii și părinții non-biologici. Statul a apărat, de asemenea, legea, subliniind că aceasta respectă viața privată a indivizilor și promovează egalitatea fără a încălca instituțiile religioase.
La 16 februarie 2024, Grecia, ţară profund ortodoxă, a adoptat o lege care autorizează căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia de copii de către cupluri de acelaşi sex. Aproximativ 4.000 de opozanţi ai legii, conduşi de Niki, partidul de extremă dreapta cu legături strânse cu Rusia, au manifestat atunci în faţa parlamentului, fluturând icoane ale Fecioarei Maria şi cruci.
Această ţară mediteraneană, în care influenta Biserică Ortodoxă s-a opus cu înverşunare reformei, a devenit astfel a 37-a ţară din lume, a 17-a din Uniunea Europeană şi prima ţară creştin-ortodoxă care a legalizat adopţia pentru părinţii de acelaşi sex.
Talibanii pot pleca la Athos să se roage pt. sufletele celor „rătăciți” 🐻
Și astfel Satan își instalează pas cu pas planul pt omenirea căzută în umbra sa , prin slujitorii lui, cei care fac legile. Conducătorii oamenilor astfel s-au pus în slujba lui Satan , ignorând complet legile lui Dumnezeu ! Astfel se implinesc ultimele capitole din Scripturi și Apocalipsa se apropie cu pași repezi și decisivi . Omenirea va trăi în curând teroarea instalată, dar în Ziua Venirii Domnului nostru Iisus Hristos totul se va sfârși și acest sistem al Satanei va fi distrus complet și ordinea firească a lucrurilor va fi restaurată în cei 1000 ani de domnie ai lui Iisus Hristos ! Amin ! 🙏
Asa arata fundamentalismul religios.
Ai uitat să zici Soros 😅
Vezi că sunt deja peste 2000! Ești cam în urmă…
Vezi că sunt deja peste 2000! Ești cam în urmă…