Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ai adoptat un pui de pisică. Sau ești pe cale să o faci. Poate l-ai văzut pe Instagram, o minge de blană care doarme ghemuit, pare nevinovată și complet inofensivă. Realitatea din primele luni este ceva mai complexă și considerabil mai zgomotoasă. Nu în sens rău, dar cu siguranță în sens neașteptat dacă nu ai mai crescut niciodată un pui de pisică de la vârsta fragedă.
Iată ce te așteaptă cu adevărat.
Un pui de pisică de două luni tocmai a fost separat de mama lui și de frații lui. Oricât de bine pregătit este spațiul pe care i l-ai pregătit, primele 24-72 de ore pot fi marcate de teamă, dezorientare și retragere. Este normal să se ascundă sub pat, în spatele canapelei sau în orice colț întunecat pe care îl găsește.
Nu îl forța să iasă. Nu îl urmări prin casă cu telefonul să faci filmulețe. Lasă-l să exploreze în ritmul lui și asigură-te că are apă, mâncare și litieră la îndemână. Cel mai bun lucru pe care îl poți face în prima zi este să stai liniștit în aceeași cameră cu el, fără să îl abordezi direct. Va veni el.
Dacă nu știi ce sunt zoomies-urile, vei afla rapid. Este acel moment în care pisica ta, fără niciun avertisment, pornește într-o cursă nebunească prin toată casa, de pe canapea pe pat, de pe pat pe podea, prin hol, înapoi, din nou, timp de câteva minute, după care se oprește brusc și se preface că nu s-a întâmplat nimic.
Zoomies-urile sunt complet normale și reprezintă o descărcare de energie acumulată. Puii de pisică au rezervoare de energie care par inepuizabile și le descarcă în rafale scurte și intense. Problema pentru proprietarii de pisici tinere este că aceste rafale nu respectă programul uman de somn.
Pisicile sunt crepusculare, adică cele mai active la apus și la răsărit. Asta înseamnă că energia lor de vârf coincide exact cu momentele în care tu vrei să adormi sau tocmai ai adormit. Pui de pisică de două-trei luni care aleargă pe tine la 3 dimineața nu este o anomalie este o caracteristică a speciei.
Soluția pe termen lung: joacă activă seara, înainte de culcare. O sesiune de 15-20 de minute cu o jucărie cu pană sau o lanternă descarcă suficientă energie încât pisica să se liniștească mai devreme. Nu este o soluție perfectă, dar funcționează în timp.
La două luni, un pui de pisică nu are nicio conștiință a propriilor limite fizice și nici a limitelor obiectelor din casă. Dacă există o suprafață verticală, va încerca să o escaladeze. Dacă există un raft, va urca pe el. Dacă există o perdea, este o invitație deschisă.
Problema reală nu este că se cațără este că nu știe încă să coboare cu aceeași grație cu care a urcat. Vei auzi zgomote de cădere. Vei găsi obiecte doborâte de pe rafturi. Vei descoperi că unele perdele nu mai arată ca înainte.
Ce poți face: asigură obiectele fragile sau valoroase din zonele accesibile, investește într-un arbore pentru pisici cât mai devreme posibil, redirecționează instinctul de cățărat spre un obiect destinat lui. Un arbore bun cu platforme multiple și sisal pentru zgâriat rezolvă o mare parte din problemele de mobilier.
Un pui de pisică de două luni învață lumea prin gură și prin labe. Mușcatul și zgâriatul în timpul jocului nu sunt semne de agresivitate sunt comportamente normale de explorare și de exersare a instinctelor de vânătoare.
Problema apare când laba sau degetele tale devin jucăria preferată. Dacă permiți asta în primele săptămâni, pisica va învăța că mâinile umane sunt obiecte de joacă și obiceiul devine din ce în ce mai greu de corectat pe măsură ce crește și mușcăturile devin mai puternice.
Regula simplă: nu te juca niciodată cu mâinile goale. Folosește întotdeauna o jucărie ca intermediar. Dacă pisica mușcă sau zgârie, oprește jocul imediat și ignoră-o câteva minute. Pisicile învață rapid ce comportament prelungește jocul și ce îl oprește.
Puii de pisică dorm enorm, între 16 și 18 ore pe zi. Asta poate părea liniștitor până când realizezi că orele de somn sunt distribuite în reprize de 20-40 de minute, intercalate cu explozii de energie care, după cum am stabilit, tind să se concentreze noaptea.
Nu există o soluție magică pentru asta. Adaptarea durează câteva săptămâni, uneori câteva luni. Pe măsură ce pisica crește și se stabilizează metabolic, somnul devine mai profund și mai lung, iar activitatea nocturnă scade. Până atunci, dopurile de urechi sunt o opțiune validă.
Puii de pisică de două luni știu de obicei să folosească litiera au învățat de la mama lor. Dar poate fi necesar să îi arăți unde este, mai ales dacă spațiul este nou. Pune-l în literă imediat după mese și după somn, momentele cele mai probabile pentru nevoi fiziologice.
Câteva reguli care fac diferența: litiera trebuie curățată zilnic. Pisicile sunt extrem de curate și vor evita o literă murdară, uneori alegând covorul ca alternativă. Folosește nisip neagloromerant sau aglomerant fără parfum puternic la început, parfumurile intense pot descuraja puii de pisică mici.
O regulă de bază: un număr de litiere egal cu numărul de pisici plus una. Dacă ai o pisică, ai două litiere. Pare mult, dar funcționează.
Un pui de pisică de două luni are nevoi nutriționale diferite față de o pisică adultă. Caută hrană etichetată explicit „pentru pui” sau „kitten”, are un conținut mai mare de proteine, grăsimi și calorii pentru a susține creșterea rapidă.
Hrana umedă este recomandată în primele luni, ușor de mestecat, hidratantă și mai apropiată de dieta naturală. Hrana uscată se poate introduce treptat, dar nu ar trebui să fie singura sursă de nutriție, mai ales la pisicile tinere. Pisicile beau puțină apă în mod natural și compensează prin hrana umedă, o dietă exclusiv uscată poate predispune la probleme renale pe termen lung.
Un pui de pisică de două luni are nevoie de:
Costurile de start pentru un pui de pisică sănătos, vaccinuri, deparazitări, prima consultație, se ridică în România la aproximativ 300-600 RON în primele două-trei luni. Nu este o cheltuială opțională.
Dincolo de zoomies, de cățărat și de programul de somn perturbat, cel mai mare șoc al primelor luni cu un pui de pisică este altceva: cât de rapid crești atașat. Animalul care se ascundea sub pat în prima zi va dormi pe pieptul tău în a zecea. Va cere atenție, va mieuna când pleci și va fi primul lucru pe care îl auzi dimineața.
Puii de pisică sunt exigenți, haotici, imprevizibili și complet absorbanți. Sunt și printre cele mai reconfortante prezențe cu care poți împărți un apartament. Somnul perturbat se uită. Perdelele distruse, mai puțin, dar și acelea se uită în timp.