Cultul lui Putin din Serbia reflectă o țară care încă nu și-a înfruntat trecutul – analiză The Guardian

Analiză The Guardian, preluată de Rador:

“Ucraina atacă Rusia” a fost titlul suprarealist dintr-o ediție a publicației Informer, cel mai mare tabloid din Serbia, de pe data de 22 februarie. Titlul nu era o eroare, ci era expresia unei ‘putinofilii’ existente în Serbia de ani de zile. În timp ce mai toată lumea condamna agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, o bună parte din presa sârbă alegea să glorifice acțiunile Rusiei.

Tabloidele, site-urile web internet, cotidienele, săptămânalele și canalele naționale de televiziune ovaționau distrugerea orașelor din Ucraina și își exprimau sprijinul total față de forțele armate ruse. Lichidarea atâtor civili, aducerea la ruină a atâtor orașe și distrugerea unor monumente păreau să îi umple de entuziasm și de exuberanță pe editorialiști.

La Belgrad s-au organizat mitinguri în favoarea Rusiei, la care mulțimile îl ovaționau pe Putin, iar litera Z era inscripționată pe asfalt. Restul lumii se cutremura urmărind imaginile în direct cu cadavrele de pe străzile din Bucea, cu civilii adăposiți în stațiile de metrou de groaza obuzelor rusești și cu milioanele de refugiați care își părăseau țara, dar, în loc să simtă o compasiune față de atâtea victime nevinovate, admiratorii sârbi ai lui Putin păreau să maifeste înțelegere față de toți acești criminali.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Din scaunul rulant, campion național la raliu intrat în Cartea Recordurilor

4:58

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05:35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Dacă aliații președintelui Aleksandar Vučić din presa sârbă par nemiloși față de morții și față de distrugerea Ucrainei, el pretinde că, din punct de vedere politic, țara este neutră. De voie- de nevoie, Serbia a votat în favoarea unei rezoluții a Adunării Generale a ONU vizând anexarea forțată și ilegală a teritoriului ucrainean. Dar guvernul lui Vučić a refuzat în mod repetat să susțină sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, Oficialii europeni, senatorii americani și diverși alți emisari s-au adunat în jurul lui Vučić, spunându-I că e timpul să aleagă: Serbia va fi de partea Europei sau o aliată a Rusiei? în pofida tuturor acestor presiuni, Vučić menține Serbia în derivă.

Dar nu poate exista o neutralitate atunci când se pune problema campaniei Rusiei împotriva Ucrainei. A rămâne neutru în timp ce un călău măcelărește o victimă înseamnă că, din punct de vedere moral, ești de partea călăului.

Atitudinea Serbiei față de războiul din Ucraina implică și un alt context.

La fel ca și în alte țări, agenția rusă de presă Sputnik și canalul rus de televiziune RT difuzează propaganda Kremlinului, iar în Serbia, majoritatea presei acționează ca și când ar face parte din mașinăria aflată sub comanda șefilor în comunicații de la Kremlin.

Problema nu se rezumă doar la presă. Serbia nu a renunțat niciodată la ideologia naționalistă legată de ‘Marea Serbie’, cea care a dus la războaiele din fosta Iugoslavie. Singura excepție a fost mandatul de premier al lui Zoran Đinđić, dar ea a fost repede întreruptă prin asasinarea sa, în 2003.

Liderii politici de azi din Serbia au fost implicați în războaiele din anii ’90. Vučić a fost un înalt oficial al Partidului Radical din Serbia al lui Vojislav Šešelj, un criminal de război. Partenerul său de coaliție, Ivica Dačić, liderul Partidului Socialist din Serbia, a fost purtătorul de cuvânt al lui Slobodan Milošević. Unul dintre aliații cei mai apropiați ai lui Vučić, ministrul de interne, Aleksandar Vulin, și-a început cariera ca membru al Stângii Iugoslave, partidul înființat de fosta soție a lui Milošević, Mirjana Marković. Ministrul actual pentru integrare europeană, Jadranka Joksimović, a lucrat pentru Velika Srbija, o revistă a Partidului Radical Sârb, al cărei nume (Serbia Mare), vorbește de la sine.

Liderii politici ai Serbiei încă nu au recunoscut drept genocid evenimentele de la Srebrenica. Dacă le pomenesc vreodată, ei vorbesc despre ‘crimele îngrozitoare’ comise. Dar, la nivel de stat, nu a existat vreo confruntare cu trecutul. Dimpotrivă, elitele politice, precum și cele din presă, din domeniul culturii, mai mari ai Bisericii și elitele societății continuă să nege responsabilitatea Serbiei în privința crimelor de război. Recentul revizionism istoric al Serbiei dă de înțeles că sârbii au fost victimele și nicidecum criminalii. Criminalii sârbi de război condamnați în străinătate revin în țară după ce și-au executat pedeapsa și sunt primiți ca niște eroi, oferindu-li-se spațiu în presă pentru a-și spune versiunea proprie a adevărului, o versiune pe care, desigur, tribunalul de la Haga a fost incapabil s-o înțeleagă.

Pentru sârbii naționaliști de extremă dreaptă, pacea actuală din Balcani este temporară, la fel ca și frontierele sale. Ei încă mai visează la un stat sârb măreț, care va cuprinde și Kosovo, Muntenegrul, Republica Srpska și diverse părți din Croația. Dată fiind situația actuală, realizarea acestui vis nu e posibilă, dar naționaliștii manifestă răbdare. După înfrângerea din războiul iugoslav, ei s-au retras să își lingă rănile și să-și alimenteze ura față de vecini, menținându-și populația gata de luptă prin intermediul presei. Ei trebuie să aștepte până când situația la nivel internațional se va schimba – aceasta a fost propaganda rușilor destinată pieței sârbești, filtrată printr-o parte a presei sârbe timp de peste două decenii.

Ultranaționaliștii sârbi au așteptat ca Rusia să intre într-un conflict decisiv cu anticristul occidental, ca să învingă Europa și SUA fără de Dumnezeu și să stabilească o altă ordine mondială. Ei și-au pus toată încrederea în Putin ca într-un Mesia, imaginându-și-l drept imaginea modernă a lui Slobodan Milošević, conducătorul unui imperiu puternic, cu arsenal nuclear la dispoziție.

S-ar putea ca, pentru neinformați, laudele aduse agresiunii Rusiei împotriva unui stat suveran să pară ciudată. Dar pentru cei dintre noi care trăim în inima întunericului, de la o țară ai cărei eroi sunt Slobodan Milošević, Radovan Karadžić și Ratko Mladić, nu avem a ne aștepta la altceva mai bun. Cei care încă mai cred în teoriile conspirației și încă mai cred că masacrul de la Markale, din Sarajevo, datând din anul 1994, a fost o înscenare, iar trupurile fără membre au fost de fapt niște manechine, vor crede cu ușurință o propagandă similară despre masacrarea civililor din Bucea. Dacă hienele presei își pot bate joc de victimele genocidului de la Srebrenica in emisiuni TV la oră de vârf, de ce ar deplânge victimele crimelor lui Putin? După cum spunea marele scriitor și gânditor sârb Radomir Konstantinović în 1991: “Trăim într-o lume (dacă asta înseamnă viață) în care monstruosul ajunge să devină ceva natural, iar naturalul devine monstruos”. Din nefericire, diagnosticul său legat de Serbia nu și-a pierdut deloc din exactitate. (Traducerea Rador: Alexandru Danga)