Home » Articole » Cu un an înaintea alegerilor prezidențiale din Franța începe să se contureze tabloul potențialilor candidați

Cu un an înaintea alegerilor prezidențiale din Franța începe să se contureze tabloul potențialilor candidați

2951
Cu un an înaintea alegerilor prezidențiale din Franța începe să se contureze tabloul potențialilor candidați
Foto: Facebook Jean Luc Melenchon / Raphael Glucksmann / Edouard Philippe / Jordan Bardella
Ascultă articolul

După alegerile municipale din 15 și 22 martie, peisajul politic al prezidențiabililor s-a clarificat în bună măsură. Sondajele de opinie confirmă că sunt patru candidați cu șanse bune sau rezonabile de a se califica în turul al doilea al acestui cel mai important scrutin al Republicii Franceze.

Unul dintre acești candidați, Jordan Bardella, președintele partidului Reunirea Națională (RN, dreapta populistă/extremă) este lider autoritar, constant cu peste 30%, cu un maxim de 38%, în sondajele de opinie, fiind practic singurul asigurat de calificarea în turul al doilea.

- articolul continuă mai jos -

Un singur dubiu planează asupra candidaturii sale și pentru aceasta trebuie așteptat până pe 7 iulie când Curtea de Apel Paris se va pronunța asupra condamnării în primă instanță a liderei grupului parlamentar RN din Adunarea Națională, Marine Le Pen, condamnată în primă instanță la patru ani închisoare, dintre care doi ani cu suspendare, și cinci ani de ineligibilitate, fiind găsită vinovată de deturnare de fonduri în cazul asistenților din Parlamentul European unde a fost deputată până în 2022. Dar Bardella (30 de ani) și-a intrat deja în rol, obține scoruri sensibil superioare lui Le Pen, care a fost deja candidată în 2012, 2017 și 2022, eșuând la ultimele două scrutine în fața actualului președinte, Emmanuel Macron, care nu mai are drept de realegere în 2027. Unii analiști se întreabă dacă după trei eșecuri consecutive nu ar trebui ca Le Pen să-i lase locul lui Bardella.

Cel mai serios competitor al lui Bardella este, potrivit sondajelor, liderul micul partid Orizonturi (centru-dreapta), Edouard Philippe, primul prim ministru (2017 – 2020) al președintelui Macron, recent reales primar al orașului Le Havre de pe coasta atlantică de nord a Franței. În fapt, sondajele, care îl plasează între 20 – 26% în intențiile de vot, arată că ar fi singurul capabil să-l învingă pe Bardella în turul 2.

Situația la stânga este critică: singurii doi candidați care depășesc 10%, Jean-Luc Melenchon, liderul fondator al partidului Franța Nesupusă (LFI, extrema stângă) și Raphael Glucksmann, liderul micului partid Piața Publică (social democrat), se află pe poziții ireconciliabile și prezența amândurora riscă să priveze pentru a treia oară consecutiv stânga franceză de un candidat în turul al doilea al prezidențialelor.

Melenchon a fost acuzat că a transformat LFI într-un partid insurecționist, antisemit și pro-islamist. Liderul spiritual al partidului a făcut calambururi antisemite cu numele lui Glucksmann, care a cerut aliaților săi de stânga – Partidul Socialist (PS), Verzii și Partidul Comunist (PCF), să excludă orice alianță cu LFI.

Posibila calificare în turul al doilea a lui Melenchon alături de Bardella a fost calificată drept “scenariul de coșmar”, o înfruntare a candidaților extremelor, în care președintele RN este dat învingător clar. Melenchon continuă să-și insulte foștii parteneri din stânga, spunând că până la urmă PS se va ruga de el să candideze.

Foto: Facebook Bruno Retailleau

În rest, sunt candidați fără șanse aparente, dar a căror intrare în cursă ar putea influența calificarea în turul 2. În primul rând liderul Partidului Republican (PR, centru dreapta), Bruno Retailleau, care nu depășește 10%, dar care dorește ca partidul său să aibă propriul candidat, desemnat printr-o alegere primară.

Foto: Facebook Gabriel Attal

Liderul partidului Renaștere (centru, pro-Macron), Gabriel Attal (fost prim minisstru, 2024), este și el un potențial prezidențiabil, dar intrarea sa în competiție ar putea prejudicia șansele lui Philippe de a se califica în turul al doilea. Iar Attal, spre deosebire de Philippe, este dat constant perdant în fața lui Bardella.

Foto: Facebook Eric Zemmour

La capătul din dreapta al spectrului politic, liderul partidului Recucerire, Eric Zemmour, deja candidat în 2022, nu trece de 5%, ca de altfel și o candidată alternativă, partenera sa Sarah Knafo, care recent a obținut 10% din voturi în alegerile municipale de la Paris.

Foto: Facebook David Lisnard

În sfârșit, primarul orașului Cannes, David Lisnard, a demisionat recent din LR, a înființat un nou partid de dreapta, liberal, Noua Energie și și-a declarat intenția de a candida în 2027, avansând însă ideea unor alegeri primare la dreapta pentru desemnarea unui candidat comun.

Primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc în aprilie 2027, la o dată care urmează a fi desemnată. Pentru a intra în competiție, un candidat trebuie să obțină cel puțin 500 de semnături de la aleși – deputați, senatori, deputați europeni, primari, consilieri regionali, consilieri departamentali și consilieri ai adunărilor teritoriale din departamentele de peste mări. În turul al doilea de scrutin se califică primii doi clasați în turul 1, dacă niciun candidat nu obține majoritatea absolută a sufragiilor valabil exprimate.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole